bine...de fapt m-am deturnat in romania. am impresia ca am ajuns in gaura neagra de luni incoace. nu am venit de la mare civilizatie, dar vecinii nostri spanioli sunt oleaca mai cizelati. am plecat amu 2 saptamani din brasov ca sa ajung in bucuresti...din nou metrou...lunga calatorie, lipsita de indicatii precise, ci doar cate un "nu stiu" sictirit, din nou autobuz si apoi tramvai. nu cred sa mai fi mers vreodata cu tramvaiul, dar oricum, mijlocul asta de transport e din alta lume. in bucuresti am vazut pentru prima data copii vineti pe la ochi, si nu din cauza de pumn, ci de nesomn. nu stiu de ce, dar toti se uitau la mine...io ma uitam la ei si ma intrebam daca si de ce se uita la mine.
dusu' nu a fost asa aventura cum a fost venitu'. m-am trezit dupa putin somn ca sa ma duc la aeroport. nu stiu ce s-o intamplat luni dimineata, ori ca s-a spart teava, ori ca s-au gandit toti sa plece, dar la 5 dimineata misunau sute de oameni inghesuiti printre cordoane de asteptare, un roman tipa la femeia lui care pusese prea multe conserve de ton in bagaj, altu casca de mama focului in timp ce admira pe vecina care se cauta pe haine de ramasite de la micul dejun. nu au lipsit nici romancele voluptoase care nu evita ocaziile in care isi pot afisa proeminentele pectorale, lasand impresia ca toate romancele sunt doritoare de casnicii cu barbati batrani, bogati si cardiaci.
cum necum, am trecut de punctul de control, dupa ce gardianul m-a intrebat daca am mancat fier la micul dejun(ha ha) si am ajuns...nu stiu unde. am zis ca merg unde era imbulzeala mai mare, dar nu era nici o gloata...liniste si semiintuneric in terminal. am mers linistita spre poate A, caci asa scria pe belet, si parca se facea din ce in ce mai intuneric. primul gand a fost ca romanii au stins lumina ca sa faca economie, dar de fapt scria poarta gresita pe bilet. cel putin panoul afisa ultima strigare pt zborul meu. am alergat pana la poarta, unde o femeie transpirata tragea dupa ea un bagajoi pe care nu a vrut sa il lase in cala. am considerat potrivit sa o ajut. pana peste 2 pasi, femeia deja ma intrebase cati ani am, de unde vin, de ce am plecat din spaia, ce lucrez...
daca nu vazusem gloata in sala de asteptare, era pt ca se imbulzise la intrare in avion, unde miguel ii retinea pe toti sa le verifice beletele. ma asezai pe ultimul scaun din avion cu gand maret de somn. da...de unde? peste 2 scaune de mine, un domnisor colorat cu pantofi de lac asculta manele pe laptop, unul zicea bancuri cu politicieni, stewardezii trancaneau despre nu stiu care colega care se indragostise de un client in timpul zborului...de fapt in momentul in care i-a intins paharul cu apa...de fapt cand l-a servit cu alune...de fapt nu ma interesa, si tot asa...pana la aterizare.
cand auzira romanii ca ne apropiam de pamant, incepura sa se ridice, sa isi starnga lucrurile. stewardezii disperati, ii legau cu centurile de scaun. cum se intorcea cu spatele, romanu' pac repede in picioare cu mana in bagaj sa caute telefonul sa il sune pe Vasea sa vina la aeroport.
ei...am ajuns si in bucuresti, plina de nervi si ciuda ca mi-s romanca, dar povestea despre cum am ajuns in brasov de la bucuresti, alta data.
Thursday, December 11, 2008
Wednesday, November 26, 2008
iar fac bagajul
a venit din nou vremea sa impachetez.
am pus in valiza tot ce am avut mai pretios: amintirile frumoase din facultate, lucrarea de licenta, imaginea copiilor carora le-am zambit timp de 2 luni, cate o poza cu beti si cu mine in robe de absolvente, proiectele amicus pentru care m-am bucurat, m-am enervat si am plans, imbratisarile celor dragi, zambetul din suflet- datorat, in mare parte lui beni, clipele de tristete profunda si cele de bucurie intensa, telefoanele cu dor ale mamei si conversatiile cu sorela frumoasa si draga, nenumaratele binecuvantari din partea Domnului... ce mai! am un bagaj...
a fost un an de viata plin si pentru prima data de cand imi fac bagajul anual, imi dau seama ca valiza nu e goala, ca nu am trait degeaba si ca intru in noul an cu dorinte si sperante pe care nu le-am avut pana acum.
e prima data cand ma bucur ca plec.
am pus in valiza tot ce am avut mai pretios: amintirile frumoase din facultate, lucrarea de licenta, imaginea copiilor carora le-am zambit timp de 2 luni, cate o poza cu beti si cu mine in robe de absolvente, proiectele amicus pentru care m-am bucurat, m-am enervat si am plans, imbratisarile celor dragi, zambetul din suflet- datorat, in mare parte lui beni, clipele de tristete profunda si cele de bucurie intensa, telefoanele cu dor ale mamei si conversatiile cu sorela frumoasa si draga, nenumaratele binecuvantari din partea Domnului... ce mai! am un bagaj...
a fost un an de viata plin si pentru prima data de cand imi fac bagajul anual, imi dau seama ca valiza nu e goala, ca nu am trait degeaba si ca intru in noul an cu dorinte si sperante pe care nu le-am avut pana acum.
e prima data cand ma bucur ca plec.
Thursday, November 20, 2008
prea mult zis sfat
http://lauragavrila.blogspot.com/2008/11/blog-suspendat.html
cand mai ai clipe, minute, ore sau zile in care te simti "fara de", ia pijamaua pe tine si hanoracul galben si adu-ti aminte ca toti te iubim. poate ajuta si daca pui manusile si fularul.
pana la capat
cand mai ai clipe, minute, ore sau zile in care te simti "fara de", ia pijamaua pe tine si hanoracul galben si adu-ti aminte ca toti te iubim. poate ajuta si daca pui manusile si fularul.
pana la capat
Monday, November 10, 2008
mi-am dat seama ca sunt atat de egoista si ca ma preocupa atat de mult lucruile care mi se intampla, incat am uitat sa mentionez ca saptamana trecuta a fost ziua lui Beni si ca am reusit sa ii cumpar un cadou pe care mi l-am dorit pentru el timp de un an de zile.
maine e ziua unei dragi, foarte dragi persoane. pentru ea nu m-am gandit timp de 365 de zile la un cadou potrivit, dar ma gandesc acum ca cel mai frumos si sincer cadou pe care i-l pot face este o rugaciune din inima. e darul cel mai pretios pe care il am acum la mine.
la vesnici ani, Laura (cum ar spune clanul Hatia)
we all love you!
maine e ziua unei dragi, foarte dragi persoane. pentru ea nu m-am gandit timp de 365 de zile la un cadou potrivit, dar ma gandesc acum ca cel mai frumos si sincer cadou pe care i-l pot face este o rugaciune din inima. e darul cel mai pretios pe care il am acum la mine.
la vesnici ani, Laura (cum ar spune clanul Hatia)
we all love you!
Wednesday, October 1, 2008
pitorescul Bucuresti
amu ca tot a reinceput cariera mea de student masterand in comunicare(nu ca as avea vreo problema in acest domeniu :D), am mers ca tot amicusu vorbitor de grai englezesc la congresul international ce s-o tinut la cernica. am plecat cu voioasa noastra presedinta catre capitala. dupa ce ne-am facut planuri mii si griji multiple, ne-am suit in tren, si...da-i inainte stimabile!
am vanat prin compartimente 2 locuri alaturate caci bineinteles ca nu ne-au pus in acelasi. no..pana la urma, ne-am proptit langa un tanar frumos la statura, dar nu si la chip, care a pana la sinaia ne-a asigurat muzica de fond, dizgratioasa de altfel, prin balade rock si alte concerte de oameni care-si flutura pletele nespalate pe ritmuri pe care numa' ei le inteleg. la un moment dat, trenu opreste si urca in compartiment 3 oameni. dar...nu orice oameni, ci unul grasun, rupt din romanul "Mizerabilii"(nu am insistat cu mirosul suficient de mult pentru a confirma), una bucata femeie da bucuresti, care era da gasca si care dirija toate activitatile, mai putin pe cele ale celui de-al treilea personaj, un mosneag tanar(dupa pleata) care nu a gasit alte metode de bagare in seama decat sa plece cu plasa noastra cu mancare afar' din compartiment. s-au instalat oamenii si rand pe rand au inceput frustrarile sa umple vagonul. printre multele discutii vitale purtate cu doamna presedinta, mai auzeam cate vreun subiect intens disputat, gen: cum se face betonul, cat de bine aratau garile pe vreme impuscatului si ce bine ne era tuturor pe atunci. bineinteles, auzind ca noi ne faceam incalzirea pentru congres si conversam deja in limba engleza, omu se introduce in peisajul lingvistic pentru a preciza, cu o intentie de-a ne face in ciuda, ca si el este cunoascator al limbii acesteia.
intr-un mijloc (nicidecum final), am ajuns la bucuresti in gara, unde ne-am agatat una de alta sa nu ne ia suvoiul si am purces inspre drumul cu scara rulanta catre metrorex. ne-am suit in metrou si...am mers, si am mers, si am mers minute in sir, pline de foame si ras de diferitele figuri pe care le intalneai dupa o saptamana de munca in capitala.
am si ajuns la republica dupa vreo ora de metrou si...nu mare ne-a fost surpriza, ca dupa ce ca nu stiam pe unde suntem si nici pe unde sa o luam ca sa ajungem la cernitza, a inceput sa ploua...marunt si persuasiv. noi doua, in tenesi, cu bagaje pline dupa noi, cautam sa iesim din spatele magazinului cora, o locatie ideala pentru intalniri cu cainii vagabonzi si diverse soiuri de oameni.
cumva cumva...am ajuns chiar in fata magazinului, unde, dintre masinile parcate, am auzit un zgomot straniu: era un caine slab, plouat, speriat, legat cu un lant in jurul gatului, semn ca ar fi vrut sa-si puna capat zilelor. cine poate sa-l condamne?
mai peste 5 minute, plouate si infrigurate am ajuns in statia in care trebuia sa vina masina de cernitza (caci asa ziceau italienii, bulgarii, elvetienii si toate natiile intrunite la congres).
poate ca sunt multe femei care ar fi deosebit de incantate sa aiba in jurul lor 7 barbati care sa se uite insistent la ele. nu e cazul meu si al laurei, care ne-am pomenti la 10 noaptea, intr-un colt de capitala uitat de masina de cernica, cu 8 barbati in jurul nostru dintre care unul arata de parca ar fi fugit de la locul crimei, un fan bee gees la vreo 60 de ani cu moaca de orice, numa' de om bun nu, un manelist convins tradat de echipamentul alcatuit din blugi patati cu pantofi ascutiti si frizura aferenta, vreo 2 constructori de santier (nu sunt necesare comentariile) si un boschetar care dormea linistit cu punga de aurolac in brate. ei...si acum asteapta masina: 10 minute (bee gees inca se holba la noi)...20 de minute(boschetarul aprinde o tigara si adoarme la loc)...30 de minute(bee gees inca se holba la noi)...40 de minute si...nu vine masina.
pana la urma, a venit si de acolo...totul a fost bine.
da' de unde? am urcat in autobuz si un nene, dar nu orice nene, ci nea' Costel, a inceput sa cante slagarul care ne va bantui auzul pe vecie"iesi femeie de sub pat" cu versurile compuse si interpretare in stare de ebrietate avansata. drumul catre cernica a fost o revelatie a prostiei umane dezlantuite la betie, dar am avut ocazia sa participam si la nasterea unei relatii gay dintre nea' Costel si colegu' de scaun caruia i-a doinit si i-a declarat dragostea pe melodii sugerate de acesta pana la destinatie. despartirea fu condimentata cu toate cele: privire plina de dor inca de la usa microbuzului, regrete exprimate prin cant si promisiuni de revedere la birt a doua zi.
bine...intre timp am trecut si de institut, caci soferul a uitata de rugamintea noastra de a ne lasa acolo, perturbat fiind de zgomotele infioratore generate de nea' Costica. pana la urma...am ajuns...exact in mijlocul nicaieriului, unde soferul a facut o pauza lunga. intre timp, din spatele masinii s-a ridicatr un om, care adormise de atata cantec. probabil ca s-a trezit cand si-a lovit zdravan capul de masina si a plecat mai departe. noi doua...in masina. ne hliziseram noi cat ne hliziseram, dar amu' nu mai era de saga, caic nu stiam nici unde suntem, nici unde e soferul, nici de ce s-a stins lumina din masina la un moment dat.
eh...stati ca e cu final fericit, caci soferul a revenit, ne-a lasata la institut unde, la poarta ne-a oprit un tzache sa ne intreb cum ne cheama. nu ne-a controlat la poarta. voia sa se bage si el in seama. oricum, a facut o treaba mai buna decat organizatorii care, dupa ce am intrat in sfarsit in cladire, si dupa ce si-au terminat taclalele, ne-au intrebat pe noi doua (care eram ude leoarca, ne picura apa din par, incarcate de bagaje, pline de nervi si cu vezica plina) "acum ati venit?". bineinteles ca raspunsul era nu. cei care ne sunt prieteni stiu cat de mult ne place sa umblam noaptea, la 12 fara ceva, prin ploaie, cu bagaje pentru o saptamana in spate, prin orase pe care nu le cunoastem. este hobby-ul nostru principal.
pana la urma s-au lamurit ca abia le calcasem pragul si m-au indrumat sa merg sa fac poza pentru ecuson, asa in halul in care eram. intre timp, laura a fost acostata de unul dintre organizatori care voia cu tot dinadinsul sa afle de ce era suparata. pana la urma...ne-am cazat.
si...asa am ajuns noi la cernica: laura cu sechele muzicale, iar eu cu picioarele albastre multumita tenesilor turcoaz udati de ploaia din bucuresti.
am vanat prin compartimente 2 locuri alaturate caci bineinteles ca nu ne-au pus in acelasi. no..pana la urma, ne-am proptit langa un tanar frumos la statura, dar nu si la chip, care a pana la sinaia ne-a asigurat muzica de fond, dizgratioasa de altfel, prin balade rock si alte concerte de oameni care-si flutura pletele nespalate pe ritmuri pe care numa' ei le inteleg. la un moment dat, trenu opreste si urca in compartiment 3 oameni. dar...nu orice oameni, ci unul grasun, rupt din romanul "Mizerabilii"(nu am insistat cu mirosul suficient de mult pentru a confirma), una bucata femeie da bucuresti, care era da gasca si care dirija toate activitatile, mai putin pe cele ale celui de-al treilea personaj, un mosneag tanar(dupa pleata) care nu a gasit alte metode de bagare in seama decat sa plece cu plasa noastra cu mancare afar' din compartiment. s-au instalat oamenii si rand pe rand au inceput frustrarile sa umple vagonul. printre multele discutii vitale purtate cu doamna presedinta, mai auzeam cate vreun subiect intens disputat, gen: cum se face betonul, cat de bine aratau garile pe vreme impuscatului si ce bine ne era tuturor pe atunci. bineinteles, auzind ca noi ne faceam incalzirea pentru congres si conversam deja in limba engleza, omu se introduce in peisajul lingvistic pentru a preciza, cu o intentie de-a ne face in ciuda, ca si el este cunoascator al limbii acesteia.
intr-un mijloc (nicidecum final), am ajuns la bucuresti in gara, unde ne-am agatat una de alta sa nu ne ia suvoiul si am purces inspre drumul cu scara rulanta catre metrorex. ne-am suit in metrou si...am mers, si am mers, si am mers minute in sir, pline de foame si ras de diferitele figuri pe care le intalneai dupa o saptamana de munca in capitala.
am si ajuns la republica dupa vreo ora de metrou si...nu mare ne-a fost surpriza, ca dupa ce ca nu stiam pe unde suntem si nici pe unde sa o luam ca sa ajungem la cernitza, a inceput sa ploua...marunt si persuasiv. noi doua, in tenesi, cu bagaje pline dupa noi, cautam sa iesim din spatele magazinului cora, o locatie ideala pentru intalniri cu cainii vagabonzi si diverse soiuri de oameni.
cumva cumva...am ajuns chiar in fata magazinului, unde, dintre masinile parcate, am auzit un zgomot straniu: era un caine slab, plouat, speriat, legat cu un lant in jurul gatului, semn ca ar fi vrut sa-si puna capat zilelor. cine poate sa-l condamne?
mai peste 5 minute, plouate si infrigurate am ajuns in statia in care trebuia sa vina masina de cernitza (caci asa ziceau italienii, bulgarii, elvetienii si toate natiile intrunite la congres).
poate ca sunt multe femei care ar fi deosebit de incantate sa aiba in jurul lor 7 barbati care sa se uite insistent la ele. nu e cazul meu si al laurei, care ne-am pomenti la 10 noaptea, intr-un colt de capitala uitat de masina de cernica, cu 8 barbati in jurul nostru dintre care unul arata de parca ar fi fugit de la locul crimei, un fan bee gees la vreo 60 de ani cu moaca de orice, numa' de om bun nu, un manelist convins tradat de echipamentul alcatuit din blugi patati cu pantofi ascutiti si frizura aferenta, vreo 2 constructori de santier (nu sunt necesare comentariile) si un boschetar care dormea linistit cu punga de aurolac in brate. ei...si acum asteapta masina: 10 minute (bee gees inca se holba la noi)...20 de minute(boschetarul aprinde o tigara si adoarme la loc)...30 de minute(bee gees inca se holba la noi)...40 de minute si...nu vine masina.
pana la urma, a venit si de acolo...totul a fost bine.
da' de unde? am urcat in autobuz si un nene, dar nu orice nene, ci nea' Costel, a inceput sa cante slagarul care ne va bantui auzul pe vecie"iesi femeie de sub pat" cu versurile compuse si interpretare in stare de ebrietate avansata. drumul catre cernica a fost o revelatie a prostiei umane dezlantuite la betie, dar am avut ocazia sa participam si la nasterea unei relatii gay dintre nea' Costel si colegu' de scaun caruia i-a doinit si i-a declarat dragostea pe melodii sugerate de acesta pana la destinatie. despartirea fu condimentata cu toate cele: privire plina de dor inca de la usa microbuzului, regrete exprimate prin cant si promisiuni de revedere la birt a doua zi.
bine...intre timp am trecut si de institut, caci soferul a uitata de rugamintea noastra de a ne lasa acolo, perturbat fiind de zgomotele infioratore generate de nea' Costica. pana la urma...am ajuns...exact in mijlocul nicaieriului, unde soferul a facut o pauza lunga. intre timp, din spatele masinii s-a ridicatr un om, care adormise de atata cantec. probabil ca s-a trezit cand si-a lovit zdravan capul de masina si a plecat mai departe. noi doua...in masina. ne hliziseram noi cat ne hliziseram, dar amu' nu mai era de saga, caic nu stiam nici unde suntem, nici unde e soferul, nici de ce s-a stins lumina din masina la un moment dat.
eh...stati ca e cu final fericit, caci soferul a revenit, ne-a lasata la institut unde, la poarta ne-a oprit un tzache sa ne intreb cum ne cheama. nu ne-a controlat la poarta. voia sa se bage si el in seama. oricum, a facut o treaba mai buna decat organizatorii care, dupa ce am intrat in sfarsit in cladire, si dupa ce si-au terminat taclalele, ne-au intrebat pe noi doua (care eram ude leoarca, ne picura apa din par, incarcate de bagaje, pline de nervi si cu vezica plina) "acum ati venit?". bineinteles ca raspunsul era nu. cei care ne sunt prieteni stiu cat de mult ne place sa umblam noaptea, la 12 fara ceva, prin ploaie, cu bagaje pentru o saptamana in spate, prin orase pe care nu le cunoastem. este hobby-ul nostru principal.
pana la urma s-au lamurit ca abia le calcasem pragul si m-au indrumat sa merg sa fac poza pentru ecuson, asa in halul in care eram. intre timp, laura a fost acostata de unul dintre organizatori care voia cu tot dinadinsul sa afle de ce era suparata. pana la urma...ne-am cazat.
si...asa am ajuns noi la cernica: laura cu sechele muzicale, iar eu cu picioarele albastre multumita tenesilor turcoaz udati de ploaia din bucuresti.
Sunday, September 21, 2008
naiul a incetat sa cante
http://www.youtube.com/watch?v=eOUG6C00XIE
azi nu e loc de bucurie si de zambet.
azi nu e timp de glume si de raset
azi nu e vreme de cantat si de buna dispozitie.
azi a incetat muzica.
azi a trecut la odihna un om talentat, un om devotat lui Dumnezeu, un om bun.
azi e timp pentru multumiri lui Dumnezeu din partea celor care l-au cunoscut.
azi e prilej de cantarit fapte si ganduri.
azi e vreme de impacare cu oamenii si cu Dumnezeu.
azi nu e loc de bucurie si de zambet.
azi nu e timp de glume si de raset
azi nu e vreme de cantat si de buna dispozitie.
azi a incetat muzica.
azi a trecut la odihna un om talentat, un om devotat lui Dumnezeu, un om bun.
azi e timp pentru multumiri lui Dumnezeu din partea celor care l-au cunoscut.
azi e prilej de cantarit fapte si ganduri.
azi e vreme de impacare cu oamenii si cu Dumnezeu.
Wednesday, September 10, 2008
inca de cand eram mica ma uitam la filme cu super eroi. fie ca erau femei sau barbati (mai degraba barbati, caci ei sunt cei care salveaza) intotdeauna reuseau sa salveze situatiile cele mai bizare si dificile. asa ca ...incet incet s-a nascut in mine dorinta de a ma face super-erou cand am sa fiu mare. asa ca am inceput inca de la gradinita sa ajut lumea. pe atunci super puterea mea era sa ma bat cu cei mai mari de fiecare data cand mi se parea ca s-au luat de cei ami mici. mai tarziu, super puterea mea era sa il parasc pe radu care facea mereu pipi pe lemnele cu care ne incalzeam pe timp de iarna.
la scoala, eram un fel de wonderwoman, pentru ca ma bateam intotdeuna cu baietii ca sa apar bietele fete ale caror cosite erau agresate. si nu numai ca ma bateam cu ei si ii invineteam, dar invatatoarea ma felicta mereu pentru comportamentul meu exemplar.
la liceu...s-au schimbat lucrurile si am cultivat alte super puteri. una, si cea mai importanta dintre ele a fost cea de a-i face pe cei din jur sa rada, sa zambeasca, sa se simta bine. cred ca super-puterea asta mi-a placut cel mai mult.
la facultate...deja intrasem in functia de erou, caci ne invatau cum sa schimbam lumea si cum sa facem sa fie bine pentru toti. cand am absolvit, mi-am spus ca mi-am gasit menirea in viata.
de vreo luna asa, sunt super erou platit. ce-i drept e ca mi-ar placea sa pot sa salvez ceva sau pe cineva cu puterile bune pe care le am, dar... nu se poate. pot folosi doar betele din roata, barna din ochiul altuia si capra vecinului, caci astea sunt noile arme pe care trebuie sa invat sa le manuiesc.
off... sa fii super-erou nu e atat de grozav pe cat am sperat.
la scoala, eram un fel de wonderwoman, pentru ca ma bateam intotdeuna cu baietii ca sa apar bietele fete ale caror cosite erau agresate. si nu numai ca ma bateam cu ei si ii invineteam, dar invatatoarea ma felicta mereu pentru comportamentul meu exemplar.
la liceu...s-au schimbat lucrurile si am cultivat alte super puteri. una, si cea mai importanta dintre ele a fost cea de a-i face pe cei din jur sa rada, sa zambeasca, sa se simta bine. cred ca super-puterea asta mi-a placut cel mai mult.
la facultate...deja intrasem in functia de erou, caci ne invatau cum sa schimbam lumea si cum sa facem sa fie bine pentru toti. cand am absolvit, mi-am spus ca mi-am gasit menirea in viata.
de vreo luna asa, sunt super erou platit. ce-i drept e ca mi-ar placea sa pot sa salvez ceva sau pe cineva cu puterile bune pe care le am, dar... nu se poate. pot folosi doar betele din roata, barna din ochiul altuia si capra vecinului, caci astea sunt noile arme pe care trebuie sa invat sa le manuiesc.
off... sa fii super-erou nu e atat de grozav pe cat am sperat.
Wednesday, August 27, 2008
gasit
The Maker of all human beings is recalling all units manufactured, regardless of make or year, due to a serious defect in the primary and central component of the heart.
This is due to a malfunction in the original prototype units, code named Adam and Eve, resulting in the reproduction of the same defect in all subsequent units.
This defect has been technically termed "Subsequential Internal Non-Morality," or more commonly known as S.I.N. , as it is primarily expressed.Some other symptoms include:
1. Loss of direction
2. Foul vocal emissions
3. Amnesia of origin
4. Lack of peace and joy
5. Selfish or violent behavior
6. Depression or confusion in the mental component
7. Fearfulness]
8. Idolatry
9. Rebellion
The Manufacturer, who is neither liable nor at fault for this defect, is providing factory-authorized repair and service free of charge to correct this SIN defect.
The Repair Technician, Jesus, has most generously offered to bear the entire burden of the staggering cost of these repairs.
There is no additional fee required.The number to call for repair in all areas is: P-R-A-Y-E-R. Once connected, please upload your burden of SIN through the REPENTANCE procedure.
Next, download ATONEMENT from the Repair Technician, Jesus, into the heart component.
No matter how big or small the SIN defect is, Jesus will replace it with:1. Love2. Joy3. Peace4. Patience5. Kindness6. Goodness7. Faithfulness8. Gentleness9. Self controlPlease see the operating manual, the B.I.B.L.E (Basic Instructions Before Leaving Earth) for further details on the use of these fixes.WARNING: Continuing to operate the human being unit without correction voids any manufacturer warranties, exposing the unit to dangers and problems too numerous to list and will result in the human unit being permanently impounded.DANGER: The human being units not responding to this recall action will have to be scrapped in the furnace.
The SIN defect will not be permitted to enter Heaven so as to prevent contamination of that facility.Thank you for your attention!GODPlease assist where possible by notifying others of this important recall notice, and you may contact the Father any time by "knee-mail".
This is due to a malfunction in the original prototype units, code named Adam and Eve, resulting in the reproduction of the same defect in all subsequent units.
This defect has been technically termed "Subsequential Internal Non-Morality," or more commonly known as S.I.N. , as it is primarily expressed.Some other symptoms include:
1. Loss of direction
2. Foul vocal emissions
3. Amnesia of origin
4. Lack of peace and joy
5. Selfish or violent behavior
6. Depression or confusion in the mental component
7. Fearfulness]
8. Idolatry
9. Rebellion
The Manufacturer, who is neither liable nor at fault for this defect, is providing factory-authorized repair and service free of charge to correct this SIN defect.
The Repair Technician, Jesus, has most generously offered to bear the entire burden of the staggering cost of these repairs.
There is no additional fee required.The number to call for repair in all areas is: P-R-A-Y-E-R. Once connected, please upload your burden of SIN through the REPENTANCE procedure.
Next, download ATONEMENT from the Repair Technician, Jesus, into the heart component.
No matter how big or small the SIN defect is, Jesus will replace it with:1. Love2. Joy3. Peace4. Patience5. Kindness6. Goodness7. Faithfulness8. Gentleness9. Self controlPlease see the operating manual, the B.I.B.L.E (Basic Instructions Before Leaving Earth) for further details on the use of these fixes.WARNING: Continuing to operate the human being unit without correction voids any manufacturer warranties, exposing the unit to dangers and problems too numerous to list and will result in the human unit being permanently impounded.DANGER: The human being units not responding to this recall action will have to be scrapped in the furnace.
The SIN defect will not be permitted to enter Heaven so as to prevent contamination of that facility.Thank you for your attention!GODPlease assist where possible by notifying others of this important recall notice, and you may contact the Father any time by "knee-mail".
Friday, August 22, 2008
ne-a luat-o
suntem prietene de cand eram mici. nici stiam sa scriem sau sa silabisim, dar ne prindeam parul in cozi si ne leganam impreuna cand ziceam poezii la programele cu copiii din biserica. nu stiu ce s-a mai intamplat de la data cand imi barfeam colegele de clasa in bucataria ei si savuram prajituri facute de 'tan Lenutza... aaaaaaaaaaa da! tabere, investire, lacrimi de bucurie, dezordine prin cort...mai tarziu am facut pe sopranele in "amen" si misto de miresele care ne chemau pe la nunti sa le cantam.
inca suntem prietene, dar nu stiu de cand a inceput sa se furiseze intre noi... si nu intre noi 2, ca intre noi 7, un pricoche. asa..pash, pash, fara sa stim sau sa simtim, ne-am trezit cu ea de bratul lui. el..inalt, cantaret si el de felul lui (chiar daca se ridica de la pian intimpul cantarii nestiind ca mai e o strofa din pieasa), cu simtul umorului (sau nu...nimeni nu poate sti sigur) si bajet de treaba in general.
maine ne-a chemat cineva la nunta sa ii cantam... ne-a luat-o. dar, sincer? nu putem sa fim altcumva decat bucuroase pentru ea.
Domnul cu ei!
inca suntem prietene, dar nu stiu de cand a inceput sa se furiseze intre noi... si nu intre noi 2, ca intre noi 7, un pricoche. asa..pash, pash, fara sa stim sau sa simtim, ne-am trezit cu ea de bratul lui. el..inalt, cantaret si el de felul lui (chiar daca se ridica de la pian intimpul cantarii nestiind ca mai e o strofa din pieasa), cu simtul umorului (sau nu...nimeni nu poate sti sigur) si bajet de treaba in general.
maine ne-a chemat cineva la nunta sa ii cantam... ne-a luat-o. dar, sincer? nu putem sa fim altcumva decat bucuroase pentru ea.
Domnul cu ei!
Tuesday, August 12, 2008
the thrill of the chase
people say there's not much left from a relationship after the chase is gone. all you're left with is a whining woman who thinks he cares about her feelings and a bored man who thinks he can run away whenever he can. the truth is: he can run away whenever he wants to.
i personally believe that the thrill of the chase is valid as long as it's applied to life. we chase after the best grades, after the "best teen in our school"award, after the skills that make us the best at whatever we do...
you can't blame us for it...the thrill of the chace is what drives us, so...when you actually get what you think you've wanted all along, it turnes out there's always something more to chase for, there's always someone better than you.
so...basicly it all comes down to 2 choices: you either go along and invest yourself in new chases, or you settle down, take a moment and enjoy the success that you've had so far.
i think that can be applied to relationships as well: you either decide the victory is complete and you find yourself another one, or you settle down and enjoy whatever life and the other person throws at you. ...as long as it's not something sharp :)
i personally believe that the thrill of the chase is valid as long as it's applied to life. we chase after the best grades, after the "best teen in our school"award, after the skills that make us the best at whatever we do...
you can't blame us for it...the thrill of the chace is what drives us, so...when you actually get what you think you've wanted all along, it turnes out there's always something more to chase for, there's always someone better than you.
so...basicly it all comes down to 2 choices: you either go along and invest yourself in new chases, or you settle down, take a moment and enjoy the success that you've had so far.
i think that can be applied to relationships as well: you either decide the victory is complete and you find yourself another one, or you settle down and enjoy whatever life and the other person throws at you. ...as long as it's not something sharp :)
Wednesday, August 6, 2008
a fi sau a nu fi antisocial
nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la functionari publici, la pensionarii care colcaie in autobuzele pline, la ora de varf la care toata lumea alearga sa ajunga nicaieri, la oamenii de care esti atat de dependent incat doare, la lipsa de imaginatie a regizorilor in a-ti mai da o sansa de-a te rupe de realitate printr-un film bun, la faptul ca stam in case ca e prea cald vara si tot in casestam ca e prea frig iarna, la colegel de apartament care isi lasa mereu cana in acelasi loc, mereu nespalata, mereu cu aceeasi cantitate de apa ramasa dupa cateva inghitituri, devin antisociala.
pe de alta parte, cand vezi copii in parca ai caror bunici reumatici si artritici alearga prin iarba de dragul lor, desi medicii le-au spus sa stea in pat, cand vezi un barbat pe la vreo 50 de ani intorcandu-se de la munca cu un rucsac roz primit de la fiica sa, de care se bucura chiar daca unii ar zice ca "ii starpeste din barbatie", cand vezi tineri ca se tin frumos de mana si se duc la starea civila si semnezi ca esti martorul iubirii lor, parca iti vine si chef sa iubesti oamenii.
cred ca depinde totusi de pozitia in care te trezesti, caci cearsaful e anti, iar tavanul e prosocial
pe de alta parte, cand vezi copii in parca ai caror bunici reumatici si artritici alearga prin iarba de dragul lor, desi medicii le-au spus sa stea in pat, cand vezi un barbat pe la vreo 50 de ani intorcandu-se de la munca cu un rucsac roz primit de la fiica sa, de care se bucura chiar daca unii ar zice ca "ii starpeste din barbatie", cand vezi tineri ca se tin frumos de mana si se duc la starea civila si semnezi ca esti martorul iubirii lor, parca iti vine si chef sa iubesti oamenii.
cred ca depinde totusi de pozitia in care te trezesti, caci cearsaful e anti, iar tavanul e prosocial
Thursday, July 10, 2008
n-am incredere
daca ma gandesc bine, totul a inceput foarte bine ieri. m-am rugat, eram increzatoare si plina de speranta ca totul va fi bine, am dat examenul de licenta si am venit acasa. eram linistita.
azi...nu stiu ce am patit... am intrat in panica pt ca imi facusem eu un calcul si daca as fi avut dreptate, luam nota 9.98 la licenta. cum sa iau 9.98? ma gandeam ca mai bine luam 8 sau 9, dar nu 9.98. asa ca...m-am plans mamei, care m-a ascultata neputincioasa si apoi parca L-am auzit pe Dumnezeu soptindu-mi "nu ai incredere deloc".
asa e.
Doamne, iarta-ma!
azi...nu stiu ce am patit... am intrat in panica pt ca imi facusem eu un calcul si daca as fi avut dreptate, luam nota 9.98 la licenta. cum sa iau 9.98? ma gandeam ca mai bine luam 8 sau 9, dar nu 9.98. asa ca...m-am plans mamei, care m-a ascultata neputincioasa si apoi parca L-am auzit pe Dumnezeu soptindu-mi "nu ai incredere deloc".
asa e.
Doamne, iarta-ma!
Wednesday, July 9, 2008
se zice ca ne-am profanat
am terminat cu licenta azi. cand am iesit ne-a zis un prof, mare om, mare caracter, ca trebuia sa fi avut cursul festiv dupa toata treaba asta cu licenta si nu mai stiu ce, ca acum o sa ramanem cu frustrari neexprimate. si mai zicea el ca la cursul festiv ne-am eliberat si ca eram egali cu ei, cu profii, dar acum, iar ne-au subjugat, iar ne-au evaluat. ne-am profanat din nou.
imi pare rau sa aud asta, dar sincer nu ma simt. ma simt libera ca pasarea cerului si recunoascatoare fata de Domnul meu cel bun si fata de prietenul meu cel drag care m-a sustinut de dincolo de usa.
imi pare rau sa aud asta, dar sincer nu ma simt. ma simt libera ca pasarea cerului si recunoascatoare fata de Domnul meu cel bun si fata de prietenul meu cel drag care m-a sustinut de dincolo de usa.
Monday, June 30, 2008
Sunday, June 29, 2008
oamnei si fructe...sau legume?
beti e o gulie. indiscutabil. pt ca de drag, iti vine sa o musti de fiecare data :)
roxi e un mar verde. mereu proaspata si hidratanta cu chef de viata.
laura...e o arahida in coaja. nu e chiar usor de spart si cand o deschizi, gasesti 2 parti: una buna, si alta si mai buna.
ewald e o banana, pentru ca nu poti ajunge altcumva la miez, decat indepartand coaja.
raluca e un ardei iute. e intotdeauna in miscare si gata sa condimenteze lucrurile
lauri e-o portocala. e bun la toate: te vindceca, te energizeaza, e acid si e prezent tot timpul anului
lavinia e un pomelo, pentru ca oricat ar incerca portocala, tot pomelo are suprematie
andrei e o ceapa. si nu pt ca miroasea una, ci pt e ..din straturi. si trebuie sa il iei asa cum e ca sa te bucuri de al. de fapt...straturile il fac ceea ce este.
emi un praz. e diferit de ceapa, oleaca mai select, poate de asta lumea nu prea se inghesuie la praz.
nelia un pepene rosu. te umfla: ba de bucurie, ba de probelem, in functie de starea de spirit. plus ca nu depaseste unul in greutate.
adina e o rosie. toata lumea place rosia. e buna in toate si
erica e o capsuna. e dulce-acrisoara. depinde de cum o nimeresti, dar de cele mai multe ori dulce si inconfundabila.
costin e un pepene galben. e sezonier,dar atunci cand apare, produce mare bucurie.
iuli e o nuca. e greu de spart, dar miezul e tare bun.
benu e un morcov. e sanatos, curativ si face bine la ochi. te ajuta sa vezi lumea altfel.
ramona e o rodie. coaja e dura, dar inauntru e colorata si buna.
eu...eu sunt o andiva, pentru ca sunt cea mai amara dintre toti.
Tuesday, June 17, 2008
s-a manat
daca i-as explica lui David, un pusti destul de recent, de vreo 4 ani ca s-a terminat ceva lung si greu, si-ar uni manutele deasupra capului si ar striga din toti doi plamanii: "Piciu! S-a manat!!!!!!!!!!"
ei, piciule, s-a manat licenta... ma asteptam sa fie mai multa bucurie peste mine, dar cred ca nu se vede de oboseala.
ei, piciule, s-a manat licenta... ma asteptam sa fie mai multa bucurie peste mine, dar cred ca nu se vede de oboseala.
Wednesday, June 11, 2008
bucuria vietii
stau acum si ma reculeg dupa un film cat se poate de american, care se termina cu apus de soare, cu plaja si doi tineri frumosi sarutandu-se. si... stiu ca...totul e fantasma si ca asa ceva se intampla numai incapul regizorilor, dar as vrea sa iau un moment si sa ma gandesc la ce ma bucura pe mine cu adevarat. care e bucuria vietii?
poate ca e mama care a venit sa ma viziteze si sa imi provoace atac de cord in timpul speechului de la cursul festiv. sau poate ca e tata care ma intreaba in fiecare saptamana despre nu stiu care floare din gradina, pe care a plantat-o langa gard si despre care nu stiu multe, decat ca uit mereu sa o caut cu privirea. sau...sa fie clau care imi povesteste mereu despre cainele ei si imi spune ca si-a luat noi prosoape sau spatule din silicon. si totusi, e sentimentul ala de bine care se intampla cand iesi de sub un dus cald dupa o zi plina de jeg si de oameni care nu stiu ce vor.
ei...dar parca nimic nu se compara cu trairea pe care o am cand gust imbratisarea lui si mintea nu-mi merge decat sa gasesc mii de motive pentru care momentul sa nu se termine niciodata.
sunt siropoasa seara asta, dar imi permit, caci sunt indragostita.
poate ca e mama care a venit sa ma viziteze si sa imi provoace atac de cord in timpul speechului de la cursul festiv. sau poate ca e tata care ma intreaba in fiecare saptamana despre nu stiu care floare din gradina, pe care a plantat-o langa gard si despre care nu stiu multe, decat ca uit mereu sa o caut cu privirea. sau...sa fie clau care imi povesteste mereu despre cainele ei si imi spune ca si-a luat noi prosoape sau spatule din silicon. si totusi, e sentimentul ala de bine care se intampla cand iesi de sub un dus cald dupa o zi plina de jeg si de oameni care nu stiu ce vor.
ei...dar parca nimic nu se compara cu trairea pe care o am cand gust imbratisarea lui si mintea nu-mi merge decat sa gasesc mii de motive pentru care momentul sa nu se termine niciodata.
sunt siropoasa seara asta, dar imi permit, caci sunt indragostita.
Wednesday, June 4, 2008
degeaba
am o sora...da' ce sora..!!!! e frumoasa, blanda, desteapta, gospodina, frumoasa, cuminte, curata, ingrijita mereu, frumoasa, e un fel de fata mosului...si pe deasupra mai e si frumoasa...
bun si acum ca am stabili asta, sa va zic. acu vreo 2 saptamani incercam sa scot capu dintre zecile de foi ce le am de citi ca sa trag 3 concluzii inteligente pt licenta, cand suna sor'mea. frumoasa de sor'mea. dupa conversatia de fete, care cuprinde vesti despre articole vestimentare nou achizitionate, trecem la cea de gospodine, cu retete culinare vegetariene, apoi discutii despre artrita si polipi, dupa care imi spune ca pt joia mare a cursului festiv sa fac curat. poc...cum adica? imediat a rasarit pe cortex intrebarea: cine vine??????
raspuns: nu stiu...alaturi de un zambet suspect pe care il recunosc si cu ochii intredeschisi. acelasi pe care il avea si cand eram mici si am taiat perdelele ca sa facem rochii la papusi si cand a venit mama acasa si a intrebat-o ce s-a intamplat, acelasi raspuns: nu stiu, plus zambetu...ZAMBETU'....
asadar, cineva vine. dupa 2 saptamani de griji si scenarii in care tata intra in casa noaptea cu intentie de surpriza iau eu mor cu mainile in gatul lui crezand ca e hot, sau scenariul cu mama care vine acasa cand am facut vreo mancare naspa si in urma degustarii ma reneaga ca fiica a ei, am ajuns minutata zi de miercuri, adica azi, adica 4 iunie 2008. totul e curat, fara scame pe covor, cu geam sters la camera, calorifer aspirat, mobila mutata, zero praf, oglina in care chiar te vezi, ce mai..?tot tacamul.
casa e goala.
is io si capu' meu in care se coc tot felu' de scenarii in care ma duc la sor'mea si o pun sa scrie 2 pagini de bibliografie, ca asta as fi facut daca nu insistam cu minunea asta de curatenie, sau vreo 3 eseuri diferite despre mersu trenurilor. de ce oi fi ascultat-o?
...mai am de spalat trei vase, ca de alea am uitat. ma duc sa fac si asta.
cine stie?
bun si acum ca am stabili asta, sa va zic. acu vreo 2 saptamani incercam sa scot capu dintre zecile de foi ce le am de citi ca sa trag 3 concluzii inteligente pt licenta, cand suna sor'mea. frumoasa de sor'mea. dupa conversatia de fete, care cuprinde vesti despre articole vestimentare nou achizitionate, trecem la cea de gospodine, cu retete culinare vegetariene, apoi discutii despre artrita si polipi, dupa care imi spune ca pt joia mare a cursului festiv sa fac curat. poc...cum adica? imediat a rasarit pe cortex intrebarea: cine vine??????
raspuns: nu stiu...alaturi de un zambet suspect pe care il recunosc si cu ochii intredeschisi. acelasi pe care il avea si cand eram mici si am taiat perdelele ca sa facem rochii la papusi si cand a venit mama acasa si a intrebat-o ce s-a intamplat, acelasi raspuns: nu stiu, plus zambetu...ZAMBETU'....
asadar, cineva vine. dupa 2 saptamani de griji si scenarii in care tata intra in casa noaptea cu intentie de surpriza iau eu mor cu mainile in gatul lui crezand ca e hot, sau scenariul cu mama care vine acasa cand am facut vreo mancare naspa si in urma degustarii ma reneaga ca fiica a ei, am ajuns minutata zi de miercuri, adica azi, adica 4 iunie 2008. totul e curat, fara scame pe covor, cu geam sters la camera, calorifer aspirat, mobila mutata, zero praf, oglina in care chiar te vezi, ce mai..?tot tacamul.
casa e goala.
is io si capu' meu in care se coc tot felu' de scenarii in care ma duc la sor'mea si o pun sa scrie 2 pagini de bibliografie, ca asta as fi facut daca nu insistam cu minunea asta de curatenie, sau vreo 3 eseuri diferite despre mersu trenurilor. de ce oi fi ascultat-o?
...mai am de spalat trei vase, ca de alea am uitat. ma duc sa fac si asta.
cine stie?
Sunday, June 1, 2008
nemultumire
m-am saturat de frig!
urasc iarna si mi-a ajuns cu zapada. ma dispera ca totul e alb...si..iar ninge!!!!
fi-mi-ar sila ca iar m-a calcat unul pe ghete. domne' nu te uiti pe unde treci? si autobuzu asta nu stie ca are un program pe care tre sa il respecte.
bai...na...c-a venit si vara...da' cald mai e mai, omule!... ti se topeste viata pana ajungi la facultate.
bineinteles...iar n-a venit profa...ba ce nesimtita...asa trec ani de faculta: cu studenti punctuali care stau in fata usilor, ore in sir asteptand profi...urasc scoala !!!
ba...da' ce cald e..si mai avem si campanie anti-tutun. ce tot fumeaza astia? nu stiu ca mor de cancer?
iar a mai murit cineva... de unde atat pamant sa mai ingropam morti?
ma dispera pensionarii!!!! cica tot noi suntem aia lipsiti de bun simt, cand ei nu stiu sa vorbeasca frumos.
noroc cu copiii. numa ei sunt draguti...off... dar stai ca vor baloane si masinute si guma si ...
de ce nu mai sunt copil? pe atunci cerseai atentie si o primeai. acum...nu mai primesti nici zambet, nici colt de paine, nici vorba buna.
urasc iarna si mi-a ajuns cu zapada. ma dispera ca totul e alb...si..iar ninge!!!!
fi-mi-ar sila ca iar m-a calcat unul pe ghete. domne' nu te uiti pe unde treci? si autobuzu asta nu stie ca are un program pe care tre sa il respecte.
bai...na...c-a venit si vara...da' cald mai e mai, omule!... ti se topeste viata pana ajungi la facultate.
bineinteles...iar n-a venit profa...ba ce nesimtita...asa trec ani de faculta: cu studenti punctuali care stau in fata usilor, ore in sir asteptand profi...urasc scoala !!!
ba...da' ce cald e..si mai avem si campanie anti-tutun. ce tot fumeaza astia? nu stiu ca mor de cancer?
iar a mai murit cineva... de unde atat pamant sa mai ingropam morti?
ma dispera pensionarii!!!! cica tot noi suntem aia lipsiti de bun simt, cand ei nu stiu sa vorbeasca frumos.
noroc cu copiii. numa ei sunt draguti...off... dar stai ca vor baloane si masinute si guma si ...
de ce nu mai sunt copil? pe atunci cerseai atentie si o primeai. acum...nu mai primesti nici zambet, nici colt de paine, nici vorba buna.
Wednesday, March 12, 2008
cand ma fac mare...
cand o sa cresc mare, vreau sa ma fac hipopotam. nu neaparat sa arat ca unul...desi nu sunt departe, ci doar dintr-un motiv simplu: isi aleg un singur partener cu care sa traiasca toata viata. no...cat de frumos e asta? ei nu pierd timpul ca oamenii, care schimba perechea odata cu luna plina, asteptand sa stie, sa simta daca urmatorul/ urmatoarea va fi EL/EA.
de fapt...nici unul nu stie ce cauta pt ca oglida visului si a perfectiunii s-a spart acum 6000 de ani. ne-au ramas cioburi. si...nu ne plac , pentru ca ne taie si ne inteapa. e neplacut si, zic unii, "e imposibil" sa pastrezi ce ai gasit. adevarul e ca nu iti trebuie mai multe cioburi ca sa fii fericit. iti ajunge unul in care sa te uiti cu bagare de seama si vei vedea ca e reflexia ta. ca iti pastreaza mereu imaginea fidela realitatii. si...daca nu te recunosti sau nu iti place ce vezi...numai tu esti de vina. caci...daca vei schimba ciobul, vei arata la fel.
de fapt...nici unul nu stie ce cauta pt ca oglida visului si a perfectiunii s-a spart acum 6000 de ani. ne-au ramas cioburi. si...nu ne plac , pentru ca ne taie si ne inteapa. e neplacut si, zic unii, "e imposibil" sa pastrezi ce ai gasit. adevarul e ca nu iti trebuie mai multe cioburi ca sa fii fericit. iti ajunge unul in care sa te uiti cu bagare de seama si vei vedea ca e reflexia ta. ca iti pastreaza mereu imaginea fidela realitatii. si...daca nu te recunosti sau nu iti place ce vezi...numai tu esti de vina. caci...daca vei schimba ciobul, vei arata la fel.
Tuesday, March 4, 2008
am gasit-o si-o pastrez
am dat peste ea...sau ea peste mine...nu stiu sigur. de fapt intentionam sa sterg totul si sa ramana curat in urma mea. dar...cumva, nu stiu cum, a ramas acolo. mi-a ramas pe masa, asa, timida intr-un colt si se uita la mine. la un moment am vazut-o si din nou am vrut sa o sterg, dar m-am uitat mai bine la ea si am vazut ca era... o firmitura de cer. acum nu ma mai intereseaza cum a ajuns la mine si de ce. ma bucur de ea si sper ca si ea de mine.
Wednesday, February 27, 2008
soneria
zilele trecute am mers la facultate sa imi iau orarul pt semestrul in care abia am intrat. plictiseala mare, dupa o vacanta de o saptamana in care activitatile s-au rezumat la framantat de aluat sau de ganduri, spart seminte si vizionare de filme. in fine...nu asta voiam sa zic, ci ca mergeam pe strada cu gerica. povesteam ca fetele ca de...asta suntem si am zis ca o luam pe o strada laturalnica, pt ca era agitatie mare pe cea principala. am mai mers cativa metri si in fata noastra apare un copilas. tare mai era dragan copilu'. avea geaca albastra tare si pe dedesubt purta costum de om mare, de proportii reduse semnificativ. piesa de rezistenta era papionul mic si negru ce-i atarna stramb de gat. a grait si ne-a rugat frumos, asa cum nu am ami auzit de mult un copil sa vorbeasca, sa ii sunam la poarta. soneria era prea inalta pt el. am apasat pe butonul negru si i-am urat o zi buna. mi-a multumit si dupa ce am trecut cu un pas de el, a scos capulde dupa zid si mi-a intors urarea. daca as fi stiut ca acolo sta copilul, as fi notat adresa ca sa pot trimite periodic copii sa invete de la el ce inseamna bun simt.
concluzie: nu toti copiii sunt needucati.
concluzie: nu toti copiii sunt needucati.
Monday, February 11, 2008
Sunt camuflata intr-o realitate care nu-mi apartine...mi-e straina si nu vreau sa o cunosc.
Alerg mereu, dar nu stiu daca spre ea, sau de ea... pur si simplu nu pot sa evadez.
Sunt un om mic cu cuvinte mici, in cautare de lucruri mari, care cel mai adesea nu mi se potrivesc...
Oare ce caut eu, de fapt?
Sa ies din realitatea asta, sau sa o confirm?
Alerg mereu, dar nu stiu daca spre ea, sau de ea... pur si simplu nu pot sa evadez.
Sunt un om mic cu cuvinte mici, in cautare de lucruri mari, care cel mai adesea nu mi se potrivesc...
Oare ce caut eu, de fapt?
Sa ies din realitatea asta, sau sa o confirm?
de pe vremea cand depresia era mod de viata
mi-a ajuns lacrima prietena si zambetul dusman... ma dor imbratatisarile si ma otravesc sarutarile. tanjesc dupa adevar, dar ii refuz dreptul la vorba cand il am in fata.
si tot alerg sa caut ceva ce am pierdut, sa prind din urma anii care acum nu mi se mai potrivesc. nu sunt nici ca atunci, nici ca acum...am devenit un paria al inimii mele.
de ce nu mai stiu ce e bucuria? chiar si cea de-o clipa, cea efemera? unde ati ascuns-o, tristete si chin? de ce i-ati luat locul?
plecati de la mine si dati-mi din nou lacrima bucuriei, zambetul dragalaseniei, mireasma frumosului!
dati-mi inapoi binecuvantarea!
si tot alerg sa caut ceva ce am pierdut, sa prind din urma anii care acum nu mi se mai potrivesc. nu sunt nici ca atunci, nici ca acum...am devenit un paria al inimii mele.
de ce nu mai stiu ce e bucuria? chiar si cea de-o clipa, cea efemera? unde ati ascuns-o, tristete si chin? de ce i-ati luat locul?
plecati de la mine si dati-mi din nou lacrima bucuriei, zambetul dragalaseniei, mireasma frumosului!
dati-mi inapoi binecuvantarea!
cand nu mai e El
de la un timp am inceput sa simt ca timpul nu mai e...ca nu se mai masoara in ore, luni sau ani, ci-i doar un "acum" fara valoare, pentru ca il petrec gandindu-ma la un "atunci", sau la un "candva".
"Acum"e fara sentiment pentru ca l-am pierdut atunci... candva si sufar de nimic pentru ca nimic e tot ce mai pot simti.
nu mai sunt cuvinte, nici sperante, nici vise. am doar nimic si-acum incerc sa-l strang sa-i dau rost.
Atunci stiam de un candva. si acum stiu, dar nu-mi ajuta si oricat m-as stradui sa umplu golul cu ceva, e tot mai larg, ispititor.
Acum, as vrea sa scriu despre candva, dar nu am ce... caci nu mai e nimic.
"Acum"e fara sentiment pentru ca l-am pierdut atunci... candva si sufar de nimic pentru ca nimic e tot ce mai pot simti.
nu mai sunt cuvinte, nici sperante, nici vise. am doar nimic si-acum incerc sa-l strang sa-i dau rost.
Atunci stiam de un candva. si acum stiu, dar nu-mi ajuta si oricat m-as stradui sa umplu golul cu ceva, e tot mai larg, ispititor.
Acum, as vrea sa scriu despre candva, dar nu am ce... caci nu mai e nimic.
Thursday, February 7, 2008
doliu
azi...a murit o tanti.
era una din femeile alea pe care le vezi la biserica, le saluti si le uiti chipul de indata ce ai terminat de rostit formularea. de obieci ii urezi o zi buna, o saptamana binecuvantata sau pacea Domnului, nestiind ca ai coplesit un suflet varstnic prin 2/3 cuvinte. si treci mai departe.
nu de mult am fost la ea la spital...nici macar nu am recunoscut fata ei in salonul plin de bolnavi si pt un moment am vrut sa renuntam la vizita. am insistat totusi, cautand cu privirea un chip. zadarnic...nu recunoasteam pe nimeni. Dar am auzit o voce timida zicand: "pe mine ma cautati". am pasit in salonul care mirosea a boala si a lipsa de speranta si ne-am aseazat pe pat in jurul ei, timp in care femeia nu-si contenea uimirea. nu am inteles atunci...si nici acum ce s-a intamplat acolo. singurul cuvant ce-mi vinde-n minte e...cer. s-a intamplat cer acolo, caci numai cerul putea sa aduca atata pace si vindecare pentru cateva momente.
am vazut-o ultima data cu lacrimi de multumire in ochi, facandu-ne cu mana de pe holul spitalului.
azi, e moarta.
de la zambet la nefiinta e cale scurta...
era una din femeile alea pe care le vezi la biserica, le saluti si le uiti chipul de indata ce ai terminat de rostit formularea. de obieci ii urezi o zi buna, o saptamana binecuvantata sau pacea Domnului, nestiind ca ai coplesit un suflet varstnic prin 2/3 cuvinte. si treci mai departe.
nu de mult am fost la ea la spital...nici macar nu am recunoscut fata ei in salonul plin de bolnavi si pt un moment am vrut sa renuntam la vizita. am insistat totusi, cautand cu privirea un chip. zadarnic...nu recunoasteam pe nimeni. Dar am auzit o voce timida zicand: "pe mine ma cautati". am pasit in salonul care mirosea a boala si a lipsa de speranta si ne-am aseazat pe pat in jurul ei, timp in care femeia nu-si contenea uimirea. nu am inteles atunci...si nici acum ce s-a intamplat acolo. singurul cuvant ce-mi vinde-n minte e...cer. s-a intamplat cer acolo, caci numai cerul putea sa aduca atata pace si vindecare pentru cateva momente.
am vazut-o ultima data cu lacrimi de multumire in ochi, facandu-ne cu mana de pe holul spitalului.
azi, e moarta.
de la zambet la nefiinta e cale scurta...
Sunday, February 3, 2008
trairea bate vorba
azi de dimineata am primit un slide. si ma gandeam ca nu-l mai deschid, ca iar e ceva siropos, cu vreo amenintare din aia...ca daca nu trimiti la tot neamu, o sa-ti cada paru din cap si o sa dea trenul peste cainele tau s.a.m.d.
in fine..l-am deschis si zicea acolo ca suntem vesnic nemultumiti si ca mereu asteptam ocazii care sa produca adevarata bucurie: ca atunci cand suntem tineri vedem fericirea numai dupa casnicie, apoi o vedem dupa ce achizitionam cea mai grozava masina, apoi avand copilul cel mai sugubat, dupa care incepem sa fim nefericiti pt ca e prea mic ca sa faca nu stiu ce, apoi ca e prea mare si umbla dupa fete, sau...dupa baieti...si tot asa...
si ma gandeam ca mai...ce bine mi-au facut gandurile astea ca azi o sa fiu fericita...numa ca peste nici 5 minute...ma uitam pe fereastra si constatam cum creste dorinta de primavara in inima, in vreme ce stratul de zapada persista in mod neobrazat. deci... fericire ioc.
numa ca dup-aia, am primit un mesaj ce mi-a adus pace. si pacea mi-a adus zambet, iar zambetu' mi-a adus fericire la vederea peisajulu de pe geam.
asa ca...degeaba am citit slideul pana nu am avut motiv de trairea, caci...trairea bate vorba.
in fine..l-am deschis si zicea acolo ca suntem vesnic nemultumiti si ca mereu asteptam ocazii care sa produca adevarata bucurie: ca atunci cand suntem tineri vedem fericirea numai dupa casnicie, apoi o vedem dupa ce achizitionam cea mai grozava masina, apoi avand copilul cel mai sugubat, dupa care incepem sa fim nefericiti pt ca e prea mic ca sa faca nu stiu ce, apoi ca e prea mare si umbla dupa fete, sau...dupa baieti...si tot asa...
si ma gandeam ca mai...ce bine mi-au facut gandurile astea ca azi o sa fiu fericita...numa ca peste nici 5 minute...ma uitam pe fereastra si constatam cum creste dorinta de primavara in inima, in vreme ce stratul de zapada persista in mod neobrazat. deci... fericire ioc.
numa ca dup-aia, am primit un mesaj ce mi-a adus pace. si pacea mi-a adus zambet, iar zambetu' mi-a adus fericire la vederea peisajulu de pe geam.
asa ca...degeaba am citit slideul pana nu am avut motiv de trairea, caci...trairea bate vorba.
Thursday, January 24, 2008
dormi copila, dormi...
M-am apucat de licenta, de citit 2 carti, iar dupa ceva timp m-am mai apucat de o carte... asta pe langa devotional si lectia zilei, am intrat in sesiune, citesc cursuri si parca tot nu ma destept.
Ma gandeam zilele trecute ca oamenii destepti is aia care vad lumea treji fiind. Nu? Nu de acolo vine cuvantul?
Cred ca odata cu gandul asta m-am trezit si eu, dar mi-am dat seama ca e mai comod sa dorm... asa ca dorm. Dorm somnul inconstientei pana la urmatorul cosmar de luciditate, starnit de vre-o idee de adevar pe de vreo fila a cartilor ce-mi servesc ca ceas desteptator.
i didn't mean to make it rhime :)
Ma gandeam zilele trecute ca oamenii destepti is aia care vad lumea treji fiind. Nu? Nu de acolo vine cuvantul?
Cred ca odata cu gandul asta m-am trezit si eu, dar mi-am dat seama ca e mai comod sa dorm... asa ca dorm. Dorm somnul inconstientei pana la urmatorul cosmar de luciditate, starnit de vre-o idee de adevar pe de vreo fila a cartilor ce-mi servesc ca ceas desteptator.
i didn't mean to make it rhime :)
Subscribe to:
Posts (Atom)