soneria

zilele trecute am mers la facultate sa imi iau orarul pt semestrul in care abia am intrat. plictiseala mare, dupa o vacanta de o saptamana in care activitatile s-au rezumat la framantat de aluat sau de ganduri, spart seminte si vizionare de filme. in fine...nu asta voiam sa zic, ci ca mergeam pe strada cu gerica. povesteam ca fetele ca de...asta suntem si am zis ca o luam pe o strada laturalnica, pt ca era agitatie mare pe cea principala. am mai mers cativa metri si in fata noastra apare un copilas. tare mai era dragan copilu'. avea geaca albastra tare si pe dedesubt purta costum de om mare, de proportii reduse semnificativ. piesa de rezistenta era papionul mic si negru ce-i atarna stramb de gat. a grait si ne-a rugat frumos, asa cum nu am ami auzit de mult un copil sa vorbeasca, sa ii sunam la poarta. soneria era prea inalta pt el. am apasat pe butonul negru si i-am urat o zi buna. mi-a multumit si dupa ce am trecut cu un pas de el, a scos capulde dupa zid si mi-a intors urarea. daca as fi stiut ca acolo sta copilul, as fi notat adresa ca sa pot trimite periodic copii sa invete de la el ce inseamna bun simt.
concluzie: nu toti copiii sunt needucati.