nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la functionari publici, la pensionarii care colcaie in autobuzele pline, la ora de varf la care toata lumea alearga sa ajunga nicaieri, la oamenii de care esti atat de dependent incat doare, la lipsa de imaginatie a regizorilor in a-ti mai da o sansa de-a te rupe de realitate printr-un film bun, la faptul ca stam in case ca e prea cald vara si tot in casestam ca e prea frig iarna, la colegel de apartament care isi lasa mereu cana in acelasi loc, mereu nespalata, mereu cu aceeasi cantitate de apa ramasa dupa cateva inghitituri, devin antisociala.
pe de alta parte, cand vezi copii in parca ai caror bunici reumatici si artritici alearga prin iarba de dragul lor, desi medicii le-au spus sa stea in pat, cand vezi un barbat pe la vreo 50 de ani intorcandu-se de la munca cu un rucsac roz primit de la fiica sa, de care se bucura chiar daca unii ar zice ca "ii starpeste din barbatie", cand vezi tineri ca se tin frumos de mana si se duc la starea civila si semnezi ca esti martorul iubirii lor, parca iti vine si chef sa iubesti oamenii.
cred ca depinde totusi de pozitia in care te trezesti, caci cearsaful e anti, iar tavanul e prosocial
No comments:
Post a Comment