i love 2day

nu stiu daca e pt ca de 2 ore ascult aceeasi melodie vesela intr-una, sau pt ca imi tot scriu cu laura, care sta intr-un cubicle inconjurata de bucuresteni stresati si fara simtu' umorului. nu stiu daca e din cazua ca am putut azi sa port noii mei ochelari "vintage" sau pentru ca pot sa scriu si sa zic vintage si sa nu ma simt parvenita.
poate e pt ca azi soarele straluceste mare si frumos pe tot ceru' si pe 32 nu m-a deranjat ca am fost inghesuita de toti pensionarii care se grabeau sa ajunga la piata cand abia se dezmortesc tarabele cu fructe si legume puturoase(lene, nu miros).
si totusi...cred ca e datorita culorilor de pe Tampa si nu numai, care te fac sa te uiti la ele si sa pierzi notiunea timpului.
nu ma deranjeaza nici faptul ca nu pot vorbi din cauza durerii de gat sau nasul care azi ar trebui prevazut cu un robinet pentru a simplifica respiratia. oricum, ceea ce e cel mai ciudat este ca nu m-a deranjat nici macar faptul ca din nou, pt a 1000-a data vecinu' Ilie hranea porumbeii pe geamul meu.
ba nu...stiu...e pt ca in sfarsit am gasit ceva ce as putea sa ii iau Ericai de ziua ei si probabil ca va avea ocazia sa se foloseasca de respectivul articol cel puitn intr-o anumita zi din anul curent.
da...azi e zi buna si sper sa mai fie din astea, ca nu strica deloc :)
bine...e doare 10.53 dimineata, asa ca nu stiu cat o sa tina euforia asta

De 2 zile lucrez intr-un centru comercial din Brasov si ca in oricare centru comercial sau spatiu public din Romania, merge radioul toata ziua cu intentia de-a lasa la o parte judecata si sa dai 500 de lei pe un fular, ca doar si asta pe care il auzi in surdina are unu'. In fine...asta poate nu ar fi toata problema daca nu ar fi cucu gaga aia urlandu-mi in urechi vesnica pomenire de romante esuate si nu mai stiu ce. Pot spune cu toata convingerea ca o detest pe femeia asta... nu numai muzica ei, ci intregul concept creat in jurul ei. M-am saturat si de tot puberii cu aspiratii gaga dintr-o extrema si de nehortaratii astia cu geci negre de vinilin care umplu strazile si se plimba cu trusa de igiena personala in jurul incheieturii, in cealalta. NU sunt nici pe departe un model in ceea ce priveste vestimentatia, dar chiar mi-a ajuns cu pretextele astea de oameni. aaa...si din pacate, nu e vorba de fete, ci mai degraba de baieti.
Cu siguranta nu se va schimba nimic daca mi-am dat cu parerea despre acest aspect al vietii cotidiene, dar macar i got it off my chest.

oh, yeah!

dupa 3 saptamani, 2 zile si vreo 5 ore de asteptat, am in sfarsit posibilitatea sa imi spal hainele. bineinteles ca rasnita asta de masina mi-a tot dat semne ca ceva nu e in regula, ca ar trebui sa ia o pauza. ei bine, s-a hotarat sa o ia in toiu' verii, pe vreme caniculara. am numai 4 cosuri cu rufe stranse in balcon, pe langa cele 2 cazi de haine spalate de mana la 12 noaptea saptamana trecuta pe vremea asta. am reusit sa fac sa mucegaiasca unele dintre hainele pe care le plac atat de mult incat le port rar si acum...in sfarsit...s-a rezolvat.
bineinteles, siguranta era sarita de 3 saptamanai, motiv pt care masina nu mai pornea, chiar bagat in priza, curgea apa din ea, desi reusisem in cele din urma sa infiletez ca la carte supapa aia neagra (de care mai bine nu va apropiati) si mai era ceva problema cu un fir.
nu stiu exact de ce, dar urasc sentimentul asta de neputinta pe care il am cand sunt in fata multor fire colorate si gasesc frustrant faptul ca un baiat in 10 minute a reusit sa rezolve problema de parac nici nu ar fi fost.
asadar, m-am decis: am sa fac un curs de reparat electronice si electrocasnice.
cred ca nu mi-ar sta rau in salopeta :)

cred ca despre politica azi...sau?

Zilele trecute am terminat de citit o carte despre viata unui copil evreu in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Ma gandeam oarecum cu jind la faptul ca pe atunci lucrurile erau mai simple, oamenii erau ori buni, ori rai. In ciuda faptului ca totul era greu, chiar si respiratul,parca era mai bine.
Am cateodata momente in care sustin ca mi-ar fi placut sa traiesc intr-o alta epoca, sa traiesc alte vremuri si evenimente.
Azi mi-am dat seama ca istoria se intampla peste tot in jurul nostru. Si nu ma refer la faptul ca ceea ce scriu acum deja intra in istoria de acum 5 minute. De cand te-ai nascut si pana acum, iti dai seama cate lucruri s-au schimbat?
A cazut blocul comunist cand eu aveam 3-4 ani.
Am intrat in tranzitie imediat dupa, condusi de un nene cu nume pur romanesc pe care il iubesc femeile si astazi.
21 de ani dupa caderea comunismului, suntem inca profund impregnati de spiritul de beton umed.
Iti dai seama cata istorie s-a putut desfasura pe langa mine,pe langa tine: am trecut de la singurele papusi romanesti, la cele Barbie, de la autoturismul Dacia la Renault, Ford, Mercedes sau Volkswagen, de la fura cat poti la fura pana nu mai poti.
Au aparut internetul, telefoanele mobile, calculatoare, laptopuri, s-a concretizat Uniunea Europeana, au fost prabusite turnurile gemele, a inceput razboiul impotriva terorismului, am aderat la U.E, a crescut euro, s-a extins euro, s-a depreciat euro, s-a depreciat dolarul, s-a prabusit economia S.U.A, si-a revenit,a murit papa, a venit alt papa, avem roboti de bucatarie, scutece dispensabile, medicamente pentru boli inventate, toalete care se spala singure, avem supermarketuri doldora de mancare, zeci de feluri din acelasi fel, oamenii care mor de foame in Africa, oamenii care mor de foame langa noi, avem prieteni pe Facebook, Twitter, Hi5, Messenger, Friendster, Shelfari, MSN.
Vrem bani, case, masini noi, putere, viteza mai mare la internet, viteza si mai mare la autobuz, la tren, la avion, haine noi, pantofi noi, oameni noi, copii noi, vrem sa tragem de timp, sa treaca timpul mai repede, sa nu mai fie relativ, sa fie relativ, vrem tratamente pentru depresie, nevroza, stres, schizofrenie, bulimie, anorexie, dependenta, alcoolism, SIDA, cancer.
Suntem inconjurati!...dar singuri

zece

Ha! azi treceam pe langa biroul unui coleg si aud o voce foarte cunoscuta. am scotocit prin minte amintirea cu pricina: e vorba de Florin Chilian. Sunt familiarizata cu o melodie tare faina pe care o cheama "zece".
Anu' trecut, oarecum pe vremea asta ma apucasem eu cu chef grozav sa zugravesc prin casa. N-a fost nici pe departe planul cel mai bun si nici cel mai reusit. Mergeam la munca de dimineata pana seara tarziu si cand ajungem mai dadeam un trafalet pe peretii care nu aveau nevoie de un nou strat.
Tin minte in mod special o seara, in care eram atat de epuizata si de nemancata si de vai s'amar de mine, cand m-am enervat si am dat muzica la maxim, pe la ora 22.00. Il gasisem pe nea' asta Chilian si vreo 2 ore am tot dat cu trafaletu' in ritm depresiv.
cand ajunsesem la granita cu somnul indus de ritmul lent al zugravelii, ascultai mai cu sama ce zice un vers: "zece pictori se tot mira cat esti de frumoasa". s'atunci mi-am zis eu: "pai bine ma ca stau si se mira, in loc sa vina sa ajute ca de...is pictori"
si-am izbucnit in ras cu plans si m-am pus in pat, cu pistrui de lavabila pe toata fata, pe care i-am descoperit numa la lumina zilei.

mare e Dumnezeu

azi, pentru a nu stiu cata oara sunt vesela si multumitoare pentru cuvinte.
am citi "o sama de cuvinte" intr-o carte ce mi-a umplut inima si gandul de speranta si dragoste fata de oameni. sunteti si suntem extraordinari, dincolo de toate relele de care suntem capabili.
e mare Dumnezeu pentru ca ne inagduie sa existam, dar e si mai mare pentru ca ne-a facut draguti pe dinauntru, chiar daca ne straduim o gramada sa ascundem asta prin strigate, injurii, ura si altele.
suntem frumosi pe dinauntru si mare e Dumnezeu, caci numai El putea sa faca asta.

incep sa am din ce in ce mai multe momente in care vreau sa las bunul simt la o parte si sa le spun oamenilor exact ceea ce gandesc despre cum gandesc ei.
m-am saturat ca toti sa aiba o opinie despre cum trebuie sa iti traiesti viata, despre ce trebuie sa simti si cum trebuie sa functioneze lumea asta!
nu ma intereseaza! si daca ma va interesa, fara grija! am sa intreb! am sa cer parerea cuiva care imi poate da macar impresia ca ma cunoaste sau tine la mine!
pana atunci, nu ma intereseaza opinia sau aprobarea nimanui!

Ieri mi-am dat seama de ce spune Dumnezeu ca “adevarul va va face liberi”. Mergeam pe strada si ma uitam la fetele oamenilor, la zambetele umbrite de griji si la intruchiparea framantarilor zilei de maine, la frunti incruntate si la priviri goale. Nu spun asta ca sa dau impresia ca exista vreun constrast intre mine si ceilalti, ci pentru ca ieri a fost o zi in care mi-am dat seama ca nici ei, nici eu nu apartinem acestei lumi. Suntem inrobiti de griji, de frica, de datorii morale sau financiare. Visam la mai mult decat avem nevoie si dorim to ce nu putem avea. Suntem tributari unei lumi care hraneste starea noastra de captivitate cu iluzia libertatii care inseamna lipsa regulilor si ne limiteaza simtamintele la egoism, nepasare...

Ce nu e bine in tabloul asta e ca lumea nu iti mai da posibilitatea sa vezi dincolo de ea, dincolo de obiectele dimprejur, dincolo de tine insuti, dincolo de minciuna impachetata frumos in libertate, dar care duhneste a moarte. Ce reuseste sa faca lumea asta din noi este a ne anuleze orice intentie altruista. Sterge cu succes urmele binelui si ale dragostei izvorate din ganduri vesnice, DAR adevarul care te face liber este ca Dumnezeu “a pus in noi gandul vesniciei”.

ma gandeam de mult sa scriu despre cineva. nici nu stiu exact ce, sau de ce, dar azi vreau sa scriu ceva despre laura.
...intr-un cuvant, laura e...laura:
e omu care ai impresia ca vorbeste mereu si nu te asculta...si poate ca nu te aude cateodata, dar sigur te asculta.
e cea care scrie proza. da' nu orice fel de proza, ci felul acela care te rascoleste si te face sa te opresti, sa iti asculti gandurile, inima, sa te faca sa arati cu degetul spre tine sau sa impreunezi mainile in ruga.
e fata care are tot timpul un sandwich cu ea, sau biscuiti, sau ceva de mancare.... si daca nu are, ii trebe'
e cea care nu stiu de ce se simte cateodata in plus, ca de cele mai multe ori este exact acolo unde trebuie, iar cand nu e, i se simte lipsa
e fata aia care le stie pe toate...sau daca nu le stie de tot, stie macar putin
e fata care poarta aceiasi pantaloni gri cand vine la mine,
e cea care ridica intotdeuna un deget sau o spranceana in timp ce vorbeste si-ti provoaca drag
e fata cu shaluri si singura din lume care ar putea vreodata sa poarte fusta aia a ei neagra.
laura e fata mica cu gura mare, dar care de multe ori, atat din fericire, cat si din pacate, are dreptate
e cea care-mi termina replicile sau se sperie cand eu i le termin pe ale ei
e cu care mergem pe strada iarna garboviti de frig, in pas sprintar sa prindem ultimele autobuze spre acasa
laura e...LAURA si atat

lost

Ma uitam dintr-un motiv sau altul la ultimele episoade dintr-o serie lunga de ametitoare si lipsite de sens intamplari cu un grup de oameni pierduti pe o insula si bla bla.
Evident ca a produs si-al meu creier unui scenariu in care as ajunge pe o insula pustie cu un grup de oameni, fara apa, mancare, adapost, caldura...pe scurt vai de steaua noastra!
Domne' si cat ne-am chinuit sa gasim apa si sa nu murim de dizenterie...si nu stiam sa facem focu' si unii faceam figuri la mancare si da-i cu alge si cu banane...ca pana la urma am murit toti.
Si stateam eu asa, ca mare scenarist si regizor si am ajuns la concluzia ca dintre toate personajele...eu eram cea care trebuia sa lipseasca cu desavarsire de pe insula:
- daca trebuia sa mergem sa vanam, eu nu ranesc animale si nu le-as omora ca sa le mance altii
- daca trebuia sa mergem dupa apa, eu cu orientare stau de la foarte prost in jos
- daca ar fi trebuit sa ne aparam de ceva popoare salbatice, probabil ca i-as converti la rochii si vegetarianism si nu am mai avea banane sa traim noi
- daca ar trebui sa fac focul...serios acum...sa fac focu'?
- daca trebuie sa ramai calm, eu sunt prima care intru in panica
- daca trebuie sa intru in vreo stare de alerta, mie imi trebe argumente
si tot asa

in concluzie...treaba asta cu zburatu' din nou peste ocean imi cam arata coltii, dar daca pana la urma voi indrazni, sper sa nu fie cu prabusire zborul, ca saracii nu stiu ce ii asteapta.

oh...si daca va intrebati de ce sunt asa de sigura ca as supravietui?
pt ca "iarba rea din holda nu piere"

mos craciun, iepurasul si love

Ce au in comun?
Sunt mituri.
Mitul lui Mos Craciun care te face fericit pentru un intreg sezon, pt ca iti aduce ce ti-ai dorit tot anul si nu ti-ai permis.
Iepurasul? well...pe asta nu l-am inteles niciodata..el si ouale rosii, dar important e ca si asta iti aduce; inca ceva ce te bucura pt o zi sau o perioada.
love...cred ca e cel mai puternic mit, pt ca ar trebui sa te faca fericit nu pentru o zi, un sezon sau o perioada, ci pentru o intreaga viata.
toate trei sunt doar concepte inventate de oameni care au stiut sa faca bani de pe urma formei, a spoielii si a neadevarului.
Mos Craciun a ascuns Nasterea, Iepurasul a mascat Sacrificul, iar Love...a deformat Dragostea.

mirror mirror on the wall

Did you ever wake up in the morning, look in the mirror and realize that the person you see in the reflection looks nothing like you?
You keep looking for similarities with the face you once used to know, but there are none, because it's either hiding under the dark circles caused by long sleepless nights, or under the wrinkles that have just showed up two months ago.
I don't know what you think about when you look in the mirror, but i mostly look for myself. I know I'm somewhere in there...underneath all those thoughts, worries, make-up, fake or real smiles, or under all those face I try out before I leave the house every day.
I seldom like what I see, to be honest, but there's that time, that glimpse when I can see myself. And I enjoy it.

de pe-o foaie din avion

stii cum e faza aia din filme, in care tipa draguta asteapta in aeroport, toata imbracat frumos si gata de decolarea? si deodata, pe fond muzical serafic El o vede, zambete se intalnesc, clipele trec si 10 minute mai tarziu sunt amandoi, printr-o mare coincidenta, asezati unul langa celalalt? si dupa inca o ora de film sunt casatoriti sau sinistrati pe vreo insula pustie pe care o vor popula, pt ca sunt amandoi amnezici si cred ca sunt singurii oameni de pe planeta?
no...calatoria mea a fost exact invers: am ajuns la aeroport supraincarcata, ad literam, iar dupa cateva clipe de nepasare din partea "gentlemanilor" ce se holbau la cum caram 50 de kg in 2 maini, ma aflu in sala de asteptare. pe fond muzical sinistru incepe unu' sa se uite la mine. si se uita, se plimba si se uita, se plimba si tot asa timp de 2 ore s-a tot fatait pe langa mine cu intentii putin prietenoase. ghici ce? doua ore mai tarziu, langa cine stau eu?...............nu langa el, pt ca l-am vazut asezat multe randuri in fata mea.
ajung la locul meu, 39 A, loc langa geam, pe care mi l-as fi dorit nespus de mult daca nu m-ar fi durut piciorul drept din motive de ...sper ca nu artroza. ca sa ajung sa si stau jos, tre sa il ridic pe vecionu de la C, un matematician stresat, dependent de ecuatii(cred), care pare germofob si care abuzeaza de locul dintre noi doi pt a-si incarca laptopul (cu care se tot faleste).
2 minute mai tarziu si apare un tarli-tarli (cum i-ar spune Clau), care in mod surprinzator nu miroase a curry. se aseaza si injura scurt.
eu...nu zic nimic, decat gandesc ca sunt prinsa intre fereastra si 1 indian parfumat in dreapta si un evreu crizat mai la dreapta, fara nici o sansa de a merge la toaleta pentru urmatoarele...scot biletul si ma uit....12 ore.
Acum...suntem prin mijlocul oceanului. matematicianul a mai facut 200 de probleme, iar tarli tarli s-a calmat si nu mai injura, pt ca a reusit sa-si scoata laptopul pretios (la fel de pretios ca al evreului) de sub presiunea exercitat de greutatea bagajului unei femei. acesta a fost motivul injuraturii.
no...tre sa termin ca astia de langa mine imi citesc de pe foaie...plus ca au schimbat astia pe lumina de noapte si totul e albastru amu.
oh...aproape sa uit: in spatele meu sta o tipa careia am ajuns sa ii cunosc genunchii destul de bine, dar si cat de sus poate sa ii ridice, iar in fata nesuferitului sta i tipa pe la vreo 40 de ani, care arat de 30, bruneta, frumoasa foc, pt care toti barbatii de pe randurile pana la toaleta spera sa se hidrateze suficient, ca sa aiba motiv sa se plimbe pe culoar.

acasa

daca am face o analiza din aia psiho-nu stiu cum in care trebuie sa asociezi un termen cu un altu, eu una nu as avea nici un termen pentru "acasa". e asa, o...,un..., un soi de...ce?
probabil ca majoritatea l-ar asocia cu familie, casa, caldura si alte cuvinte ce iti picteaza cate un tablou plin de culori calde, mirosuri de prajituri (sau de sosete :D) si din astea.
dar...daca nu iti vine in cap nici o imagine?
daca ar fi sa ma iau dupa familie, am cel putin 3 acas...e. daca ar fi sa ma iau dupa casa, am 2 acase, ca ai mei parinti stau in chirie. daca ar trebui sa ma iau dupa caldura si sentimente, atunci acasa e...nu stiu. imi place peste tot si nicaieri. daca ar fi sa ma iau dupa oameni si culturi, nu mi-as gasi niciodata acasa, pt ca mi-s dragi mai toti oamenii (inafara de un asiatic mic, gras si total lipsit de maniere care sta in bloc cu sor'mea- copilu' ala ar putea sa scrie un manual al nesimtirii).
nu stiu unde e acasa si asta e o problema, mai ales atunci cand simti nevoia sa te intorci acasa...

asteptari

pe langa faptul ca toata viata asteptam, asteptam sa ne fie bine, sa avem familie, sa avem bani, asteptam sa fim fericiti, asteptam sa asteptam... pe langa toate astea, avem si asteptari de la asteptarea asta.
ne asteptam ca asteptarea sa fie scurta, plina de bine si toate sa mearga conform asteptarilor. avem asteptari inalte de la cei din jurul nostru, cateodata si mai inalte din partea noastra (dar totusi mai inalte de la cei din jur).
pana la urma, indiferent cum vrem sa privim, tot niste asteptatori suntem.
daca e fain sau nu, depinde de ce asteptari ai de la toata asteptarea asta...
eu, una, astept sa inceapa sau sa se termine. nu stiu sigur