rezumat la concediu

nici nu stiu exacvt cum a inceput si de ce. probabil ca a inceput pt ca ai mei ma tot trimit in Canada si am purces spre a obtine asa numita viza. am ramas leftera dupa ce am platit taxa de viza, sau mai bine zis dupa ce am platit lei pentru euroi, pentru dolari, ca sa reintregim jumate de familie la iarna pe undeva pe meleaguri straineze, unde vom purta canadiene si vom incalta...opinci de eschimosi.
da...si-am plecat de pe la munca, cu noaptea in cap, ca sa ma trezesc dupa jumate de ora sa ajung la gara sa prind trenu' de bucuresti. ajung, ma asez si parca era un facut sa pic in compartiment cu un cuplu la varsta a treia, simpatici de altfel, care-si comunicau unul altuia sperantele pentru un viitor comunism. nu mai tin minte drumul pana acolo, ci doar sforaitul altora si durerea de spate cu care am ajuns la bucuresti in cele din urma. ma sui in metrou si ma duc sa gasesc strada tuberozelor, despre care stiu 3 oameni, acum , in tot bucurestiul (doi care lucreaza la ambasada si cu mine). ajung si pe la ambasada, dau de oameni mult prea bine voitori care insistau sa isi etaleze experientele din numeroasele locuri de vacanta si dobandesc viza, sau cel putin speranta pt viza,ca pasaportul nu mi l-au dat. no...ma intorc acasa, si plec la munca, pentru ca a doua zi sa plec in "vacanta".
am luat dis de pranz autocarul spre bacau. mirosea usor a transpiratie imbibata in scaune si a mucegai de provenineta dubioasa, dar nu aveam alternative prea multe, asa ca m-am suit.
5 minute de liniste. atat am avut in toate cele 5 ore pana la bacau. in rest a fost acelasi cd cu manele, interpretate de unul care altceva decat ca femeia lui e cea mai tare, nu stia sa cante. acelasi cd care a fost pus sa cante din nou si din nou...si din nou, pana nu am mai putut si crezand ca sunt in asentimentul tuturor participantilor la calatorie, am sugerat alternativa de radio.
un cetatean pe la 45 de ani, din spate, se ridica revoltat si ma intreaba "da' ce nu-ti place manelele?". nu am ripostat, ci i-am explicat ca trebe sa fim oameni informati, in timp ce omu iscase deja o discutie pe teme culturale cu indivizii din spate, cu frizuri nintendo si tricouri roz.
din cele 5 minute de care aminteam, 3 au fost petrecute chiar inainte sa tragem in autogara, pe fond de stiri, caci intr-un final soferul a manifestat spirit de sacrificiu si a inchis aparatul pentru care ma rugasem in ultimele 3 ore sa se strice, sa crape, sa ia foc etc.
am ajuns in bacau si dupa intrebari multiple am ajuns in oaza de liniste. fara gluma. despre partea asta din vacanta, respectiv urmatoarele 4 zile, nu va spun acum. o lasam pe alta data.
dupa ce am petrecut cateva zile "in cer", am plecat, la fel de "cu noaptea in cap", catre tabara nationala ce s-a tinut in acest an la vatra dornei, de fapt...la cosna...de fapt la podul cosna.
condusa fiind la gara de un nou amic, gasesc 3 fete care de asemenea mergeau in tabara. nu a durat mult cunoasterea, ne-am suit in tren si pana la vatra dornei, ne-am chinuit sa mimam somnul ca de-adevaratelea nu se putea nicicum. ori era frig, ori era frig, ori nu stiam unde sa punem capul. daca gaseam un loc bun pentru cap, nu stiam ce sa facem cu picioarele si tot asa. intr-un tarziu, am ajuns la vatra dornei, lihnite de foame, moarte de somn si cu ceva bagaj dupa noi. dintre domnii si doamnele care ofereau cazare, unul a fost dragutz sa ne explice pe unde vine autogara, unde a trebuit sa asteptam pt o ora si ceva pentru un bus.
asteptarea a fost ca orice asteptare: interminabila si presarata cu discutii despre economie, vreme si oameni mai mult sau mai putin cunoscuti. intr-un tarziu ajunge autobuzul care ne-a luat 5 lei de persoana ca sa ne duca 10 km si increzatoare ca tabara nu este departe de tot, luam bagajele care cum putem, si dam inainte. mergem...si mergem si ne chinuim, ca fiecare avea cate ceva de carat. 1 km, 2 km, 3 km.....6 km. as fi vrut sa fac o poza sa vedeti cum s-a intamplat exodul, caci nu stiu sa exprim ce-a fost acolo. dupa vreo 6 km ne intalnim cu un mosulet voios cu o caruta si ne milogim de el sa ne duca pana la tabara. omu' in moldoveneasca lui ne explica ceva ca nu era bine pe acolo (acum zic ca nu am inteles bine, dar intelesesem prea bine ca mersesem de nebune nu stiu cati km in plus pe drumul forestier, carand bagajoaie dupa noi, pt ca cineva a omis sa ne zica sa facem dreapata la un moment dat) omu si-a vazut de drum, iar noi de planuri vindicative si vorbe de ocara la adresa celui/celei care oferise indicatii. ne-am luat inima in dinti (ad literam, ca nu mai izbuteam) s-am incalecat pe-o geanta de voiaj si-am plecat la munca acum.
to be continued...