asta am crezut ca am de azi noapte pana pe la ora 12 azi la pranz. a inceput cu frisoane, cu temperatura, cu neputina de a ma ridica din pat... am mers frumos la cabinetul medicului, dupa ce am intrat pe la iesiri, am asteptat vreo ora si ceva pana cand asistenta, care si-a acoperit speriata fata cand i-am spus ce am, m-a poftit inauntru. de cum am intrat, dna doctor a inceput sa strige la mine ca de ce nu am trimitere, ca ce s-a intamplat, ce vreau sa imi faca.
pana la urma, s-a dat pe brazda, dupa ce am varsat vreo catvea lacrimi, ca si-a dat seama ca eram speriata si a fost tare dragutza.
numai azi mi-am dat seama cat de greu e sa fii singur...azi cand m-a intrebat dna doctor cine imi poarta mie de grija si mi s-a intristat sufletul deodata.
eh...dar dupa 2-3 zile de "odihna" imi revin eu.
No comments:
Post a Comment