sobolan cu geanta Chanel

In mod curios, acesta este un statut mult ravnit de lumea a treia,pe oriunde e raspandita ea. Se ajunge cu greu si cu sudoare la stadiul acesta de dezvoltare socio-profesionalo-financiar. E nevoie de timp, rabdare, nervi casabili cu aparenta de otel si nitel incapatanare sa ignori toate semnele de avertizare, caci sunt putini sobolani inascuti.
Cum se ajunge de la om la sobolan? Cu multa munca- literalmente multa, daca nu chiar excesiva, lipsita de pauza sau respiratii. Munca pana cand nici un soare nu iti mai limpezeste gandurile si planurile. Munca pana cand mainile se transforma in membre anterioare scurte nefolositare pentru imbratisari. Munca pana cand parul devine gri si din cauza vietii care fuge de tine, dar si din cauza faptului ca e singura culoare ce o mai poti recunoaste. Munca pana cand mancarea si gunoiul sunt tot una, pentru ca nu e timp pentru hrana. Alergare de soare pana cand noaptea e singura zi pe care o cunosti. Truda pana cand izolarea devine singurul mod de socialzare. Si...daca ar fi vorba de munca cu rost, care sa iti procure cele neceare, atunci n-ar fi atat de tragic.
Ultimul stadiu e raceala si umezeala sufletului care se vor drese cu achizitionarea de garderobe scumpe si tabla pe roti prelucrata in Europa, ori 30 de pereti pe care nu vor ataran poze cu oameni care te iubesc, ci cu alti sobolani cu crose de golf si trabucuri.
Daca ai impresia ca ti-au crescut incisivii prea mult, fugi si fii om. Eu, din pacate, am deja geanta Chanel...

Ghici ce-i?

Recent am descoperit o idee ce se ascundea in spatele mintii. Nici nu stiu de cand statea acolo...
E teama pe care o impingem cu totii in adanc de ganduri si speriati ne intoarcem la vietile noastre, uitandu-ne mereu peste umar, nu cumva sa urce la suprafata din nou sa ne bantuie.Nu e vorba despre moarte, caci Adam nu avea teama de moarte.
Ce-i curios totusi la frica asta e ca oricat de departe fugi de ea, oricat de pazite iti sunt visele si sperantele, tot reuseste sa te prinda din urma si sa-ti muste din suflet.
Muscatura insa nu e letala intotdeuna...e mai degraba o doza de adrenalina ce va pune inima din nou in functiune si mintea isi va aduce contributia pentru noi planuri, schimbari si asigurari ca "nu mi se va intampla mie".

Evanghelia dupa Clau

Sora mea, dupa 10 ani de Canada, de fiecare data cand incearaca sa impartaseasca din intelepciunea fara fund incepe cu chestii de genul: cires conifer, pomifer, simbolul cultural al ursului cu ciresu'- de a carui existenta este atat de convinsa incat m-a impins din pat in incercarea de a ma lamuri.
Cand vocabularul englezo-romano-claudian nu este de ajuns, apeleaza la serviciile socrului care aduce lamuriri in privinta ciresului pomifer, care este, de fapt, un par.
Si totusi, adevarul va va face liberi, iar in cautarea lui, apelam la cine altcineva decat dex online. Pana la urma, pomifer, cuvantul, exista. Inseamna care produse fructe pomacee. Clau insista acum sa cauta cuvantul pomace, care , evident NU EXISTA!
In alta ordine de idei, cei doi caini pe nume Lilu, respectiv Luigi sunt in fiecare zi metamorfozati in, dupa cum urmeaza: turturele, patrulateri(cu sensul de patrupezi-cuvant invatat saptamana trecuta), bubline, bobite, cucline (si alte cuvinte despre care sora mea crede cu tarie ca exista in limba...romana).

1:1=0...sau?

E scris in Biblie si e frumos cum sade negru pe alb: "e mai ferice sa dai decat sa primesti". E tare frumos sa dai, sa imparti. Sunt atat de multe lucurui ce se pot imparti…
Sa luam spre exemplu cele mai concrete: un mar, o jumate’ de guma, o canutza cu apa :), o punga de pufuleti sau una de bomboane, o tableta de ciocolata, haine de prin dulap, tot felu' de articole tangibile.
In egala masura, chiar cele mai abstracte lucruri se pot imparti: o bucurie sau mai multe, succesul, familia, dragostea, credinta, speranta, buna dispozitie...cam de toate. Multe, daca nu toate sentimentele sunt facute parca anume pentru a fi impartite. Poate tocmai de asta "nu este bine ca omul sa fie singur".
Cu toate astea, nu intotdeuna impartirea iese din cauza de distanta, spre exemplu. Cateodata nici macar nu da cu rest, ci constati ca nu ai cu cine sa imparti. Poate ai ce, dar nu ai cui...
Cam asta se intampla sufletului meu de ceva vreme incoace, dar ceea ce am descoperit mai nou e ca Dumnezeu este Singurul pe Care Il poti imparti. Si se poate imparti pe cat de concret, pe atat de abstract.

din ce in ce mai rau

poate e din cauza ca am vazut 2 filme la rand care aratau monstrul din oameni, poate e pentru ca pur si simplu este o realitate pe care am ignorat-o pana acum, dar oamenii sunt rai.
nu imi plac thriller-urile sau filmele de groaza, insa ma intreb adesea cine sta sa scorneasca asemena planuri, razbunari, cruzimi? cate mai poate crea creierul asta?
ma uitam pe listele cu filme din ultimii 2-3 ani si cred ca nu ma insel daca zic ca doua din 3 filme sunt despre nu stiu ce crima, furt, viol, jaf, criminal in serie, extraterestri care vor sa ucida si tot asa.
nu stiu care e treaba..probabil ca nu mai au oamenii inspiratie pentru scenarii optimiste sau cel mult...normale.
si pentru cei care au impresia ca eu traiesc intr-o bula roz cu zane mici care-mi aduc micul dejun in fiecare dimineata, stiu ca viata e grea, dar cred ca se poate si fara atatea demonstratii de rau la tot pasul.

2011

dap...it's new alright!
cu toate urarile vechi si obiceiurile si mai vechi, am intrat in noul an 2011.
sunt ciudate inceputurile...mai ales pt ca nu este chiar un inceput. e mai degraba un mijloc.
asadar, anul acesta ma decis sa continui cu promisiunile ca am sa ma fac om mare si o sa imi vina mintea la cap, am sa mentin prostul obicei de a manca seara si de a-mi reprosa asta a doua zi, de diminineata. o sa lucrea la fel de mult la punctualitatea mea si la seriozitate si am sa ma straduiesc la fel de mult sa tac.
if yiu ask me, anu' asta e nou, da' nu prea.