daca am face o analiza din aia psiho-nu stiu cum in care trebuie sa asociezi un termen cu un altu, eu una nu as avea nici un termen pentru "acasa". e asa, o...,un..., un soi de...ce?
probabil ca majoritatea l-ar asocia cu familie, casa, caldura si alte cuvinte ce iti picteaza cate un tablou plin de culori calde, mirosuri de prajituri (sau de sosete :D) si din astea.
dar...daca nu iti vine in cap nici o imagine?
daca ar fi sa ma iau dupa familie, am cel putin 3 acas...e. daca ar fi sa ma iau dupa casa, am 2 acase, ca ai mei parinti stau in chirie. daca ar trebui sa ma iau dupa caldura si sentimente, atunci acasa e...nu stiu. imi place peste tot si nicaieri. daca ar fi sa ma iau dupa oameni si culturi, nu mi-as gasi niciodata acasa, pt ca mi-s dragi mai toti oamenii (inafara de un asiatic mic, gras si total lipsit de maniere care sta in bloc cu sor'mea- copilu' ala ar putea sa scrie un manual al nesimtirii).
nu stiu unde e acasa si asta e o problema, mai ales atunci cand simti nevoia sa te intorci acasa...
3 comments:
cel mai acasa mi e cand ma intalnesc cu mine
Ok, facem un exercitiu logic si de limba:
atemporal = fata timp (sau in afara timpului)
agramat = lipsit de cunostinte gramaticale)
aCASA = fara casa
Deci, pot sa concluzionez ca sentimentul de "acasa" nu tine cu existenta fizica a unei cladiri, ci mai de graba tine de persoanele care traiesc impreuna unii pentru ceilalti.
(Continuarea ti-o spun personal :D)
ia asociază numele tău cu "carmen" vezi dacă simţi un hug :D
Post a Comment