15.09.1992

prima zi de scoala!

tin minte (de pe vremea dinozaurilor) emotia primei zile de scoala din viata mea.
eram jumate de metru de om, dusa de mana mamei la locul unde avea sa fie pus sechestru pe tot ceea ce reprezenta creativitate, initiativa si inocenta copilariei.
inconstienta de consecinte si plina de bucurie ca sunt si eu la scoala, nu numa' sor'mea, am pasit in curtea care mi se parea ca nu se mai termina si am asteptat festivitatea de incepere, cu deplina incredere ca mama e undeva, pe acolo, in toata multimea aia de parinti inlacrimati (probabil ca ei stiau ce avea sa se intample).
a vorbit un nene, apoi o tanti, apoi nu mai stiu ce s-a intamplat, ca oricum nu vedeam nimic. cert e ca ne-a pus sa ne tinem de mana cu cate un copil, pe care il gaseam noi mai dispus sa te lase sa il apuci de mana cu care nu tinea flori si am defilat prin fata tuturor, ca boboci ce eram.
pana la urma a iesit in fata o doamna care ne-a zis ca s-o urmam si ca ne duce in clasa si ca ne da manuale si ca ea e invatatoare...deja nu mai puteam de bucurie!!!
am strans cat am putut de tare garoafele cu care plecasem inca de acasa si am urcat intr-o mana cu flori si intr-o mana cu o mana. culmea...dintre toate fetele cu care as fi putut nimeri, am gasit-o pe cea mai inalta si mai voinica. simpatica gagica, dar nu aveam timp de socializare, caci trebuia sa ajungem in CLASA. mi se parea mie ca aceasta clasa era un fel de tara promisa, un soi de liman al intelectualitatii si cu fiecare treapata ce o urcam, simteam ca nu mai pot de curiozitate.
am ajuns, am vazut si sincera sa fiu, ma asteptam la mai mult decat la banci vechi scrijelate cu tot felu' de mesaje gen "Mihai + Maria=Love" sau formule de la o materie despre care aveam sa cunosc, peste cativa ani ca se numeste chimie.
in fine...ne-a strigat pentru prima data dupa renumitul catalog ce avea sa fie sursa de teroare la inceput de fiecare curs, in fiecare zi, pentru urmatorii 12 ani...
la sfarsit, conform traditiei comuniste de a mitui pe cine poti cu flori, branza, oua sau bibelouri, am mers pe rand fiecare sa dam ce am adus.
m-am zbatuta sa ajung in fata necalcata in picioare de ceilalti copii, caci repet: eram tare mica, si cand ajung in fata, ma uit la invatatoare, ridic ambalajul cu flori ca sa i-l dau si...se lasa cu totul in jos. florile alunecaseara afara din celofan (sau cum s-a zice) si eu ma plimbam ca tranda cu ambalajul gol. m-am inrosit, n-am mai stiu ce sa fac decat sa vars o lacrima si sa ies pe usa cat am putut de repede. pe cand coboram scarile scolii, am vazut in curte, calcate in picioare, florile cu care intentionasem sa fac impresie buna, dar era prea tarziu pt asta.
m-am refugiat in bratele mamei, care n-a stiu ce sa faca altceva decat sa zambeasca si sa-mi spuna ca "las' copila ca nu-i bai!"
asa a fost prima mea zi de scoala. o tin minte si pe ultima prima zi de scoala, dar despre asta, alta data cand ma prinde nostalgia :)