Sunday, April 5, 2009

cina de sambata seara

fusei la arad. am plecat dis de dimineata cu bagaje frumos impachetate si timp calculat pentru toate activitatile. bineinteles ca frumoasa calatorie a inceput cu intarziere...ne-am asteptata unii pe altii la plecare (bine...si la venire). am pornit cu avant printre tiruri si masini inspre Arad, cu palpitatii si nivel ridicat de adrenalina de fiecare data cand se apropia vreun vehicul din fata cu viteza cel putin la fel de mare cu care noi intraseram deja in depasire.
am ajuns intr-un final si in ciuda asteptarilor mari vizavi de renumitul oras, am petrecut jumate de ora la intrare, in sensul giratoriu pe care scrie mare si comunist: ARAD. ne-am invartit in cercuri conform GPS-ului care probabil insista sa "viram brusc la dreapta" si-am ajuns intr-un final la destinatie. frumoasa destinatie in chip de internat pentru elevi de limba maghiara, cu paturi multe si postere decente pe pereti.
festivalul in sine a fost o mare necunoascuta pt mine si restul oamenilor care au stat sa puna tara la cale, dar intr-un final ma bucurai si eu de decernarea diplomelor felcitative pentru succesele inregistrate.
daca pranzul luase forma de nicpic pe o peluza in fata bisericii, cina a avut forma de nervi. am mers la un restaurant select, care ne-a impresionat prin meniul select, dar care totusi era limitata la o mana de faina din care puteau face aluat pt 1 pizza si 1 punga de paste pe care le-au fiert, le-au lasat la uscat pentru a le fierbe din nou; probabil ca asta a fost procedeul, caci altfel nu imi inchipui vreun motiv pentru care sa astepti o ora jumate pt o mana de paste. mai nasol a fost de cei care au vrut salata. a trebuit sa asteptam ca in ciuberele din bucataria restaurantului sa se ajunga la conditiile climatice propice cultivarii de radacinoase, pe numele lor telina si morcov, impreuna cu vreo 6 rosii care au umplut primul sfert (singurul de altfel) al bolurilor de salata. dupa ce am beneficiat de comanda facuta si ni s-au lungit urechile de foame mancand, am constatat ca 2 dintre meseni inca inghiteau in sec, uitandu-se la salatele noastre, caci inca nu le sosisera cartofii foarte selecti. cred ca motivul pt care restaurantul este select este tocmai precizia cu care aleg clientii in functie de rabdare si dupa devotamentul pentru prospetime, motiv pentru care le cultiva in propria bucatarie.
daca initial am vrut pizza, nu s-a putut ca nu mai era aluat. mai tarziu, plecand de la restaurant dupa alte 30 de minute- necesare emiterii notei de plata, caci deosebit de selectul local nu era dotat cu un calculator, ne-am indreptat catre orice punct de alimentatie publica pentru un simplu si singur motiv: inghetata. ghici ce? nu mai aveau.
bine...pana la urma a fost totul bine ca dupa 1 km de mers pe jos am gasit un magazin care era deschis si am putut sa luam ceva sa mancam.
concluzia ar fi cam asa: daca mergeti in Arad...sau in oricare alt oras din Romania, luati mancare dupa voi si incercati, pe cat posibil sa evitati restaurantele selecte. nu de alta, dar s-ar putea sa pierdeti cu totul notiunea timpului si sa ajungeti sa credeti chelnerii pe cuvant ca "imediat" inseamna, de fapt, 1,2,3...cate ore sunt nevoie pentru ca laptucile sa ajunga la amturitate.

1 comment:

Anonymous said...

suuuper! nu ce-ati patit voi ci felul cum ai surprins tabloul.
Asa este subscriu si io la ideea de a pleca de-acasa cu bocceluta cu posmagi.....noi am patit o chesti similara anul trecut in Cluj si culmea la un McDonald's....era singurul deschis in duminica aia in zona respectiva. A fost fain....cu miros de 'n-ar mai fi' si cu salata 'deloc'....pfffhuuu!