Ma uitam dintr-un motiv sau altul la ultimele episoade dintr-o serie lunga de ametitoare si lipsite de sens intamplari cu un grup de oameni pierduti pe o insula si bla bla.
Evident ca a produs si-al meu creier unui scenariu in care as ajunge pe o insula pustie cu un grup de oameni, fara apa, mancare, adapost, caldura...pe scurt vai de steaua noastra!
Domne' si cat ne-am chinuit sa gasim apa si sa nu murim de dizenterie...si nu stiam sa facem focu' si unii faceam figuri la mancare si da-i cu alge si cu banane...ca pana la urma am murit toti.
Si stateam eu asa, ca mare scenarist si regizor si am ajuns la concluzia ca dintre toate personajele...eu eram cea care trebuia sa lipseasca cu desavarsire de pe insula:
- daca trebuia sa mergem sa vanam, eu nu ranesc animale si nu le-as omora ca sa le mance altii
- daca trebuia sa mergem dupa apa, eu cu orientare stau de la foarte prost in jos
- daca ar fi trebuit sa ne aparam de ceva popoare salbatice, probabil ca i-as converti la rochii si vegetarianism si nu am mai avea banane sa traim noi
- daca ar trebui sa fac focul...serios acum...sa fac focu'?
- daca trebuie sa ramai calm, eu sunt prima care intru in panica
- daca trebuie sa intru in vreo stare de alerta, mie imi trebe argumente
si tot asa
in concluzie...treaba asta cu zburatu' din nou peste ocean imi cam arata coltii, dar daca pana la urma voi indrazni, sper sa nu fie cu prabusire zborul, ca saracii nu stiu ce ii asteapta.
oh...si daca va intrebati de ce sunt asa de sigura ca as supravietui?
pt ca "iarba rea din holda nu piere"
