bine...de fapt m-am deturnat in romania. am impresia ca am ajuns in gaura neagra de luni incoace. nu am venit de la mare civilizatie, dar vecinii nostri spanioli sunt oleaca mai cizelati. am plecat amu 2 saptamani din brasov ca sa ajung in bucuresti...din nou metrou...lunga calatorie, lipsita de indicatii precise, ci doar cate un "nu stiu" sictirit, din nou autobuz si apoi tramvai. nu cred sa mai fi mers vreodata cu tramvaiul, dar oricum, mijlocul asta de transport e din alta lume. in bucuresti am vazut pentru prima data copii vineti pe la ochi, si nu din cauza de pumn, ci de nesomn. nu stiu de ce, dar toti se uitau la mine...io ma uitam la ei si ma intrebam daca si de ce se uita la mine.
dusu' nu a fost asa aventura cum a fost venitu'. m-am trezit dupa putin somn ca sa ma duc la aeroport. nu stiu ce s-o intamplat luni dimineata, ori ca s-a spart teava, ori ca s-au gandit toti sa plece, dar la 5 dimineata misunau sute de oameni inghesuiti printre cordoane de asteptare, un roman tipa la femeia lui care pusese prea multe conserve de ton in bagaj, altu casca de mama focului in timp ce admira pe vecina care se cauta pe haine de ramasite de la micul dejun. nu au lipsit nici romancele voluptoase care nu evita ocaziile in care isi pot afisa proeminentele pectorale, lasand impresia ca toate romancele sunt doritoare de casnicii cu barbati batrani, bogati si cardiaci.
cum necum, am trecut de punctul de control, dupa ce gardianul m-a intrebat daca am mancat fier la micul dejun(ha ha) si am ajuns...nu stiu unde. am zis ca merg unde era imbulzeala mai mare, dar nu era nici o gloata...liniste si semiintuneric in terminal. am mers linistita spre poate A, caci asa scria pe belet, si parca se facea din ce in ce mai intuneric. primul gand a fost ca romanii au stins lumina ca sa faca economie, dar de fapt scria poarta gresita pe bilet. cel putin panoul afisa ultima strigare pt zborul meu. am alergat pana la poarta, unde o femeie transpirata tragea dupa ea un bagajoi pe care nu a vrut sa il lase in cala. am considerat potrivit sa o ajut. pana peste 2 pasi, femeia deja ma intrebase cati ani am, de unde vin, de ce am plecat din spaia, ce lucrez...
daca nu vazusem gloata in sala de asteptare, era pt ca se imbulzise la intrare in avion, unde miguel ii retinea pe toti sa le verifice beletele. ma asezai pe ultimul scaun din avion cu gand maret de somn. da...de unde? peste 2 scaune de mine, un domnisor colorat cu pantofi de lac asculta manele pe laptop, unul zicea bancuri cu politicieni, stewardezii trancaneau despre nu stiu care colega care se indragostise de un client in timpul zborului...de fapt in momentul in care i-a intins paharul cu apa...de fapt cand l-a servit cu alune...de fapt nu ma interesa, si tot asa...pana la aterizare.
cand auzira romanii ca ne apropiam de pamant, incepura sa se ridice, sa isi starnga lucrurile. stewardezii disperati, ii legau cu centurile de scaun. cum se intorcea cu spatele, romanu' pac repede in picioare cu mana in bagaj sa caute telefonul sa il sune pe Vasea sa vina la aeroport.
ei...am ajuns si in bucuresti, plina de nervi si ciuda ca mi-s romanca, dar povestea despre cum am ajuns in brasov de la bucuresti, alta data.
