Wednesday, October 1, 2008

P.S.

pentru detalii nementionate si versuri complete ale slagarului, consultati blogul laurei.

pitorescul Bucuresti

amu ca tot a reinceput cariera mea de student masterand in comunicare(nu ca as avea vreo problema in acest domeniu :D), am mers ca tot amicusu vorbitor de grai englezesc la congresul international ce s-o tinut la cernica. am plecat cu voioasa noastra presedinta catre capitala. dupa ce ne-am facut planuri mii si griji multiple, ne-am suit in tren, si...da-i inainte stimabile!
am vanat prin compartimente 2 locuri alaturate caci bineinteles ca nu ne-au pus in acelasi. no..pana la urma, ne-am proptit langa un tanar frumos la statura, dar nu si la chip, care a pana la sinaia ne-a asigurat muzica de fond, dizgratioasa de altfel, prin balade rock si alte concerte de oameni care-si flutura pletele nespalate pe ritmuri pe care numa' ei le inteleg. la un moment dat, trenu opreste si urca in compartiment 3 oameni. dar...nu orice oameni, ci unul grasun, rupt din romanul "Mizerabilii"(nu am insistat cu mirosul suficient de mult pentru a confirma), una bucata femeie da bucuresti, care era da gasca si care dirija toate activitatile, mai putin pe cele ale celui de-al treilea personaj, un mosneag tanar(dupa pleata) care nu a gasit alte metode de bagare in seama decat sa plece cu plasa noastra cu mancare afar' din compartiment. s-au instalat oamenii si rand pe rand au inceput frustrarile sa umple vagonul. printre multele discutii vitale purtate cu doamna presedinta, mai auzeam cate vreun subiect intens disputat, gen: cum se face betonul, cat de bine aratau garile pe vreme impuscatului si ce bine ne era tuturor pe atunci. bineinteles, auzind ca noi ne faceam incalzirea pentru congres si conversam deja in limba engleza, omu se introduce in peisajul lingvistic pentru a preciza, cu o intentie de-a ne face in ciuda, ca si el este cunoascator al limbii acesteia.
intr-un mijloc (nicidecum final), am ajuns la bucuresti in gara, unde ne-am agatat una de alta sa nu ne ia suvoiul si am purces inspre drumul cu scara rulanta catre metrorex. ne-am suit in metrou si...am mers, si am mers, si am mers minute in sir, pline de foame si ras de diferitele figuri pe care le intalneai dupa o saptamana de munca in capitala.
am si ajuns la republica dupa vreo ora de metrou si...nu mare ne-a fost surpriza, ca dupa ce ca nu stiam pe unde suntem si nici pe unde sa o luam ca sa ajungem la cernitza, a inceput sa ploua...marunt si persuasiv. noi doua, in tenesi, cu bagaje pline dupa noi, cautam sa iesim din spatele magazinului cora, o locatie ideala pentru intalniri cu cainii vagabonzi si diverse soiuri de oameni.
cumva cumva...am ajuns chiar in fata magazinului, unde, dintre masinile parcate, am auzit un zgomot straniu: era un caine slab, plouat, speriat, legat cu un lant in jurul gatului, semn ca ar fi vrut sa-si puna capat zilelor. cine poate sa-l condamne?
mai peste 5 minute, plouate si infrigurate am ajuns in statia in care trebuia sa vina masina de cernitza (caci asa ziceau italienii, bulgarii, elvetienii si toate natiile intrunite la congres).
poate ca sunt multe femei care ar fi deosebit de incantate sa aiba in jurul lor 7 barbati care sa se uite insistent la ele. nu e cazul meu si al laurei, care ne-am pomenti la 10 noaptea, intr-un colt de capitala uitat de masina de cernica, cu 8 barbati in jurul nostru dintre care unul arata de parca ar fi fugit de la locul crimei, un fan bee gees la vreo 60 de ani cu moaca de orice, numa' de om bun nu, un manelist convins tradat de echipamentul alcatuit din blugi patati cu pantofi ascutiti si frizura aferenta, vreo 2 constructori de santier (nu sunt necesare comentariile) si un boschetar care dormea linistit cu punga de aurolac in brate. ei...si acum asteapta masina: 10 minute (bee gees inca se holba la noi)...20 de minute(boschetarul aprinde o tigara si adoarme la loc)...30 de minute(bee gees inca se holba la noi)...40 de minute si...nu vine masina.
pana la urma, a venit si de acolo...totul a fost bine.
da' de unde? am urcat in autobuz si un nene, dar nu orice nene, ci nea' Costel, a inceput sa cante slagarul care ne va bantui auzul pe vecie"iesi femeie de sub pat" cu versurile compuse si interpretare in stare de ebrietate avansata. drumul catre cernica a fost o revelatie a prostiei umane dezlantuite la betie, dar am avut ocazia sa participam si la nasterea unei relatii gay dintre nea' Costel si colegu' de scaun caruia i-a doinit si i-a declarat dragostea pe melodii sugerate de acesta pana la destinatie. despartirea fu condimentata cu toate cele: privire plina de dor inca de la usa microbuzului, regrete exprimate prin cant si promisiuni de revedere la birt a doua zi.
bine...intre timp am trecut si de institut, caci soferul a uitata de rugamintea noastra de a ne lasa acolo, perturbat fiind de zgomotele infioratore generate de nea' Costica. pana la urma...am ajuns...exact in mijlocul nicaieriului, unde soferul a facut o pauza lunga. intre timp, din spatele masinii s-a ridicatr un om, care adormise de atata cantec. probabil ca s-a trezit cand si-a lovit zdravan capul de masina si a plecat mai departe. noi doua...in masina. ne hliziseram noi cat ne hliziseram, dar amu' nu mai era de saga, caic nu stiam nici unde suntem, nici unde e soferul, nici de ce s-a stins lumina din masina la un moment dat.
eh...stati ca e cu final fericit, caci soferul a revenit, ne-a lasata la institut unde, la poarta ne-a oprit un tzache sa ne intreb cum ne cheama. nu ne-a controlat la poarta. voia sa se bage si el in seama. oricum, a facut o treaba mai buna decat organizatorii care, dupa ce am intrat in sfarsit in cladire, si dupa ce si-au terminat taclalele, ne-au intrebat pe noi doua (care eram ude leoarca, ne picura apa din par, incarcate de bagaje, pline de nervi si cu vezica plina) "acum ati venit?". bineinteles ca raspunsul era nu. cei care ne sunt prieteni stiu cat de mult ne place sa umblam noaptea, la 12 fara ceva, prin ploaie, cu bagaje pentru o saptamana in spate, prin orase pe care nu le cunoastem. este hobby-ul nostru principal.
pana la urma s-au lamurit ca abia le calcasem pragul si m-au indrumat sa merg sa fac poza pentru ecuson, asa in halul in care eram. intre timp, laura a fost acostata de unul dintre organizatori care voia cu tot dinadinsul sa afle de ce era suparata. pana la urma...ne-am cazat.
si...asa am ajuns noi la cernica: laura cu sechele muzicale, iar eu cu picioarele albastre multumita tenesilor turcoaz udati de ploaia din bucuresti.