asteptari inselatoare

ora 14.00- cautam un videoclip foarte dragut, al unei melodii la fel de dragute. liniste in casa... pustie de altfel
ora 14.01- cautarea se soldeaza cu succes, incepe auditia, cu ganduri senine
ora 14.01.48- lovitura puternica in geam. nici o urma.
ora 14.02- pana ajung la geam, ca sa dezvalui misterul, trec 1000 de ganduri prin cap: s-a suparat vecina pe mine pt ca aseara, la ora 10 incercam sa citesc contorul de lumina, ca sa mi se poata trimite factura; copiii din fata blocului cu acre m-am intalnit acum 2 zile s-au suparat ca am trecut pe langa ei cu un kg de piersici si nu i-am servit, asa ca au sarit gardul de la gradina si au aruncat cu vreun cartof in geam; vreun petitor imi face serenade sub geam, ziua in amiaza mare; a venit tata din spania sa vada daca a crescut nu stiu care planta pe gard; a venit mama pentru ca acum 2 zile i-am zis ca nu am mai facut mancare de ceva vreme; si-a uitat postasul cartela de la interfon si nu ii da nimeni drumul in scara... si asa mai departe
aceeasi ora 14.02- ma uit pe geam. nu vad nimic
ora 14.02.30- deschid geamul larg si numar 2 fulgi
ora 14.02.50- o lacrima se scurge pe obraz pentru ca o vrabiuta s-a lovit in geamul meu si n-a apucat sa loveasca pamantul, ca o pisica nesuferita a si prins-o si... nu va mai spun

ce nu inteleg eu nicicum

care-i domne' problema cu suferinta?
ce ne ferim atata de ea, daca mai devreme sau mai tarziu oricum o traim?
ce m-am saturat de reviste pline de sfaturi despre cum sa faci sa nu suferi si cum sa il perpelesti pe nenorocitu' de partener/a care nu e in stare sa te iubeasca asa cum vrei, ala/aia care nu stie sa iti citeasca gandurile si sa zica exact lucrul potrivit la momentul oportun.
oricum...orice incercare de a evita suferinta e la fel de eficienta ca intentia de a ocoli fiecare strop in timpul unei ploi torentiale.
e... cam peste tot, asa ca "da-i inainte stimabile" prin suferinta, ca vine si limanul candva (http://www.noob.us/humor/partly-cloudy-new-pixar-short-film/ elocvent exemplu)

despre lamai si limonada

au oamenii o vorba. mi-a placut vorba asta..nu stiu exact de ce dar suna bine: "when life gives you lemons, make lemonade". interesanta sugestie ca toate relele ce se intampla pot fi vazute si transformate in bune sau mai putin rele. intrebarea mea este... ce faci cand nu stii cum sa faci limonada?
sa fim seriosi, ca de fiecare data cand ceva se intampla, ceva rau, cel mai usor e sa stai cu lamaile in brate , sa iti plangi de mila si ultimul lucru la care te gandesti este ca putina miere/putin zahar si oleaca de apa, ar face totul bine. cine se gandeste la dulce cand totul e acru, sau cine se gandeste la apa, cand ai senzatia ca fiecare inghititura e plina de mal?
nu am o banita plina de lamai acum, dar am vreo trei citrice malformate cu care nu stiu ce sa fac. iar mierea si apa...? as sti de unde sa le cer, dar simt ca nu pot...

ce faci cand dragostea tace?

citeam pe blogul Laurei despre etimologia cuvantului dragoste, ca de fapt inseamna minune... poate ca asa o fi, dar ce ne facem ca minunile sunt asa de rare zilele astea? nu stiu despre altii, dar eu in jurul meu vad de toate, mai putin dragoste. sunt sute de oameni care isi declara iubirea prin mall-uri, prin maldare de haine cumparate sau pe strazi, tinandu-se de mana, dar fara ezitari se uita si la tipa/tipul de pe partea cealalta...sunt sute de oamnei care isi manifesta dragostea prin saruturi pasionale la colt de strada, in statii, facand din intimitate un show pentru divertismentul sau dezgustul celor din jur. si totusi...sunt sute de oameni care se bucura de o privire sincera, de o plimbare in amurg cand maineile parca ar vrea sa se-ntalneasca, dar nu indraznesc, de zambetul unui copil pe care-l numesti al tau si simplul gand iti umple sufletul.
e ciudat ca omul tot vorbeste, demonstreaza, exprima dragostea, dar ea tace.
si-atunci cand dragostea tace, ce faci?

bucuresti 2009

am aflat in urma cu cateva luni ca tre' sa fii inscris intr-un oarecare colegiu al asistentilor sociali, ca sa fii in legalitate, asa ca m-am decis sa fiu legala si sa ma inscriu...dupa vreo 3 luni dupa ce aflasem. in fine...ma duc , umblu de nebuna pe la politie dupa cazier, sa-mi dovedesc inocenta, alerg sa platesc taxe de analiza de dosar, umblu pe la cozi sa achit taxe de eliberare in regim de urgenta a cazierului, asta dupa ce m-a invitat la un suc nenea care vinde cereri in holul sediului politiei....in fine....drum lung pana la dosarul completat. il trimit printr-un prieten care uita sa il ia, se intoarce din drum...tot din astea.
in fine...dosarul ajunge la destinatie si la mine ajunge informatia ca voi fi contactata pentru stabilirea interviului. trec vreo 3 saptamani si ma cheama oamenii la bucuresti intr-o zi cu cerul senin (chiar a fost...de-a dreptul senil). asadar, joia trecuta, ma trezesc frumos, invat pt examenul la filosofia culturii, alerg la spital sa ma opereze un medic priceput, imi scoate una bucata de "nu stiu ce"pigmentat suspecta de melanom, merg la biserica sa invat, adorm de la linistea mormantala care mi-as dori sa fie si in Sabat si...plec de la biserica pentru a ma intalni cu bunul samaritean care imi luase curmale, seminte si covrigi, ca io nu mancasem decat vreo 2 mere. dupa... stres pentru examen, ca doar nu invatasem mai nimic si dupa, bineinteles, din nou alerg. de data asta numai pana la autogara ca sa iau maxi taxi spre bucuresti.
pe drum..liber, frumos, viteza excesiva, ganduri de somn neimplinite din cauza de durere cauzata de trecea efectului anesteziei locale si... un nene. un nene care m-a batut la cap sa nu mai scriu mesaje, pentru ca barbatii sunt porci. dupa a urmat un discurs de vreo 20 de minute in care bucurestiul era laudata ca fiind the land of all oportunities, iar tinerii din ziua de azi sunt "de porc", pentru ca azi au tot felul de aparate pe care el, pe vremea lui nu le avea...in fine..multa frustrare legate de varsta, de posibilitati financiare si chiar si de caderea comunismului. raspunsul meu...nu mai conta, pt ca din punctul lui de vedere "nu am nici 18 ani, deci ce stiu eu depre viata".
ajunsa in bucuresti, un om batran era cazut in mijlocul drumului, in vreme ce lumea trece linistita pe langa, de parca ar fi fost piesa de muzeu. a venit ambulanta dupa ce un alt samaritean milos a facut gestul uman de a suna ambulanta. si trece o noapte de nesomn si febra din cauza operatiei.
de diminetaa, fresh, ma imbrac decent, frumos sa merg la interviu, ca de...sunt asistent social. tramvai, metrou, masina, destinatie. un etaj de birouri...a carei sala de asteptare era plina ochi de asistenti sociali, trece timpu' si vine si vreme a sa intr la interviu. de partea cealalta a mesei, 3 oameni tineri, distrati intreaba de numele meu, de cand am terminat facultatea si imdau indicatii ca tre s agasesc un asistent social care sa ma supervizeze. inca 2 vorbe gen sfat si apoi "buna ziua". io ma ridic frumos, iesdin birou si nelamurita ma intreb in sinea mea "pai...si asta nu puteati sa imi ziceti la telefon?"

concertul de sambata

de mult nu am mai fost asa de entuziasmata de cantat cum sunt pt sambata asta.
va fi un concert pascal, cu piese de Vivaldi, Mozart, Bach, Handel, Byrd.
abia astept :D

cina de sambata seara

fusei la arad. am plecat dis de dimineata cu bagaje frumos impachetate si timp calculat pentru toate activitatile. bineinteles ca frumoasa calatorie a inceput cu intarziere...ne-am asteptata unii pe altii la plecare (bine...si la venire). am pornit cu avant printre tiruri si masini inspre Arad, cu palpitatii si nivel ridicat de adrenalina de fiecare data cand se apropia vreun vehicul din fata cu viteza cel putin la fel de mare cu care noi intraseram deja in depasire.
am ajuns intr-un final si in ciuda asteptarilor mari vizavi de renumitul oras, am petrecut jumate de ora la intrare, in sensul giratoriu pe care scrie mare si comunist: ARAD. ne-am invartit in cercuri conform GPS-ului care probabil insista sa "viram brusc la dreapta" si-am ajuns intr-un final la destinatie. frumoasa destinatie in chip de internat pentru elevi de limba maghiara, cu paturi multe si postere decente pe pereti.
festivalul in sine a fost o mare necunoascuta pt mine si restul oamenilor care au stat sa puna tara la cale, dar intr-un final ma bucurai si eu de decernarea diplomelor felcitative pentru succesele inregistrate.
daca pranzul luase forma de nicpic pe o peluza in fata bisericii, cina a avut forma de nervi. am mers la un restaurant select, care ne-a impresionat prin meniul select, dar care totusi era limitata la o mana de faina din care puteau face aluat pt 1 pizza si 1 punga de paste pe care le-au fiert, le-au lasat la uscat pentru a le fierbe din nou; probabil ca asta a fost procedeul, caci altfel nu imi inchipui vreun motiv pentru care sa astepti o ora jumate pt o mana de paste. mai nasol a fost de cei care au vrut salata. a trebuit sa asteptam ca in ciuberele din bucataria restaurantului sa se ajunga la conditiile climatice propice cultivarii de radacinoase, pe numele lor telina si morcov, impreuna cu vreo 6 rosii care au umplut primul sfert (singurul de altfel) al bolurilor de salata. dupa ce am beneficiat de comanda facuta si ni s-au lungit urechile de foame mancand, am constatat ca 2 dintre meseni inca inghiteau in sec, uitandu-se la salatele noastre, caci inca nu le sosisera cartofii foarte selecti. cred ca motivul pt care restaurantul este select este tocmai precizia cu care aleg clientii in functie de rabdare si dupa devotamentul pentru prospetime, motiv pentru care le cultiva in propria bucatarie.
daca initial am vrut pizza, nu s-a putut ca nu mai era aluat. mai tarziu, plecand de la restaurant dupa alte 30 de minute- necesare emiterii notei de plata, caci deosebit de selectul local nu era dotat cu un calculator, ne-am indreptat catre orice punct de alimentatie publica pentru un simplu si singur motiv: inghetata. ghici ce? nu mai aveau.
bine...pana la urma a fost totul bine ca dupa 1 km de mers pe jos am gasit un magazin care era deschis si am putut sa luam ceva sa mancam.
concluzia ar fi cam asa: daca mergeti in Arad...sau in oricare alt oras din Romania, luati mancare dupa voi si incercati, pe cat posibil sa evitati restaurantele selecte. nu de alta, dar s-ar putea sa pierdeti cu totul notiunea timpului si sa ajungeti sa credeti chelnerii pe cuvant ca "imediat" inseamna, de fapt, 1,2,3...cate ore sunt nevoie pentru ca laptucile sa ajunga la amturitate.