cand ma fac mare...

cand o sa cresc mare, vreau sa ma fac hipopotam. nu neaparat sa arat ca unul...desi nu sunt departe, ci doar dintr-un motiv simplu: isi aleg un singur partener cu care sa traiasca toata viata. no...cat de frumos e asta? ei nu pierd timpul ca oamenii, care schimba perechea odata cu luna plina, asteptand sa stie, sa simta daca urmatorul/ urmatoarea va fi EL/EA.
de fapt...nici unul nu stie ce cauta pt ca oglida visului si a perfectiunii s-a spart acum 6000 de ani. ne-au ramas cioburi. si...nu ne plac , pentru ca ne taie si ne inteapa. e neplacut si, zic unii, "e imposibil" sa pastrezi ce ai gasit. adevarul e ca nu iti trebuie mai multe cioburi ca sa fii fericit. iti ajunge unul in care sa te uiti cu bagare de seama si vei vedea ca e reflexia ta. ca iti pastreaza mereu imaginea fidela realitatii. si...daca nu te recunosti sau nu iti place ce vezi...numai tu esti de vina. caci...daca vei schimba ciobul, vei arata la fel.

am gasit-o si-o pastrez

am dat peste ea...sau ea peste mine...nu stiu sigur. de fapt intentionam sa sterg totul si sa ramana curat in urma mea. dar...cumva, nu stiu cum, a ramas acolo. mi-a ramas pe masa, asa, timida intr-un colt si se uita la mine. la un moment am vazut-o si din nou am vrut sa o sterg, dar m-am uitat mai bine la ea si am vazut ca era... o firmitura de cer. acum nu ma mai intereseaza cum a ajuns la mine si de ce. ma bucur de ea si sper ca si ea de mine.

soneria

zilele trecute am mers la facultate sa imi iau orarul pt semestrul in care abia am intrat. plictiseala mare, dupa o vacanta de o saptamana in care activitatile s-au rezumat la framantat de aluat sau de ganduri, spart seminte si vizionare de filme. in fine...nu asta voiam sa zic, ci ca mergeam pe strada cu gerica. povesteam ca fetele ca de...asta suntem si am zis ca o luam pe o strada laturalnica, pt ca era agitatie mare pe cea principala. am mai mers cativa metri si in fata noastra apare un copilas. tare mai era dragan copilu'. avea geaca albastra tare si pe dedesubt purta costum de om mare, de proportii reduse semnificativ. piesa de rezistenta era papionul mic si negru ce-i atarna stramb de gat. a grait si ne-a rugat frumos, asa cum nu am ami auzit de mult un copil sa vorbeasca, sa ii sunam la poarta. soneria era prea inalta pt el. am apasat pe butonul negru si i-am urat o zi buna. mi-a multumit si dupa ce am trecut cu un pas de el, a scos capulde dupa zid si mi-a intors urarea. daca as fi stiut ca acolo sta copilul, as fi notat adresa ca sa pot trimite periodic copii sa invete de la el ce inseamna bun simt.
concluzie: nu toti copiii sunt needucati.

Sunt camuflata intr-o realitate care nu-mi apartine...mi-e straina si nu vreau sa o cunosc.
Alerg mereu, dar nu stiu daca spre ea, sau de ea... pur si simplu nu pot sa evadez.
Sunt un om mic cu cuvinte mici, in cautare de lucruri mari, care cel mai adesea nu mi se potrivesc...
Oare ce caut eu, de fapt?
Sa ies din realitatea asta, sau sa o confirm?

de pe vremea cand depresia era mod de viata

mi-a ajuns lacrima prietena si zambetul dusman... ma dor imbratatisarile si ma otravesc sarutarile. tanjesc dupa adevar, dar ii refuz dreptul la vorba cand il am in fata.
si tot alerg sa caut ceva ce am pierdut, sa prind din urma anii care acum nu mi se mai potrivesc. nu sunt nici ca atunci, nici ca acum...am devenit un paria al inimii mele.
de ce nu mai stiu ce e bucuria? chiar si cea de-o clipa, cea efemera? unde ati ascuns-o, tristete si chin? de ce i-ati luat locul?
plecati de la mine si dati-mi din nou lacrima bucuriei, zambetul dragalaseniei, mireasma frumosului!
dati-mi inapoi binecuvantarea!

cand nu mai e El

de la un timp am inceput sa simt ca timpul nu mai e...ca nu se mai masoara in ore, luni sau ani, ci-i doar un "acum" fara valoare, pentru ca il petrec gandindu-ma la un "atunci", sau la un "candva".
"Acum"e fara sentiment pentru ca l-am pierdut atunci... candva si sufar de nimic pentru ca nimic e tot ce mai pot simti.
nu mai sunt cuvinte, nici sperante, nici vise. am doar nimic si-acum incerc sa-l strang sa-i dau rost.
Atunci stiam de un candva. si acum stiu, dar nu-mi ajuta si oricat m-as stradui sa umplu golul cu ceva, e tot mai larg, ispititor.
Acum, as vrea sa scriu despre candva, dar nu am ce... caci nu mai e nimic.

...

as vrea sa Il imbratisez pe Tati azi.
cred ca are nevoie.