minune mai mare ca asta...

am teme de facut pt un examen... multe teme... teme enervante...

una din ele e sa citesti 5 articole dintr-un ziar....eu urasc ziarele. pan la urma...cu chiu si vai ma apuc de citit prin jurnalul national shpe mii de articole, care mai de care mai lipsite de relevanta si mai plictisitoare, pana am dat de unul...

l-am citit si am plans caci mi-am dat seama ca intr-o lume in care guvernantii se agita sa ciocneasca pahare de otrava cu inamicii, in care oamenii mor de saracie si se tem de un asteroid care va lovi pamantul in 2029, Dumnezeu poate sa scoata viata noua din moarte. si asta nu figurativ, ci ad literam, caci zilele acestea, in Anglia, o femeie in moarte cerebrala, a dat nastere unei fetite frumoase. dupa doua zile dupa ce medicii au declarat-o moarta...

iti multumesc, Doamne pentru ca poti sa faci si minuni mai mari ca asta...

mi-e dor de primavara, de miros de iarba cruda si de primul ghiocel .
mi-e dor de renastere.

sarbatori, din nou

urasc sarbatorile. le detest...toata lumea se agita sa cumpere cel mai frumos cadoul, cel mai mare, cel pe care el/ea si l-a dorit, toti se straduiesc sa aiba cea mai buna friptura, cele mai mari fructe, cea mai festiva masa, cea mai "adevarata" petrecere...ufff... e epuizant numai sa te gandesti la toate.
cred ca asta e cauza pentru care oamneii nu mai merg cu colindul, pentru care nu mai primesc vestea buna a nasterii Domnului sau pentru care nu sa gandesc cu recunostinta la anul care tocmai s-a incheiat si cu multumire pentru cel in care au intrat.
toata lumea ofera pentru ca asa se face, toti sunt amabili pentru ca da bine si totul sa schimba la cateva zile dupa: suntem mahmuri dupa o saptamana de nesomn, petreceri si mancare in exces, avem dureri de cap cauzate de lipsa bunului simt care a disparut odata cu beteala de pe pomul de craciun, ne este greata pentru ca ne dam seama ca "magia sarbatorilor" s-a terminat si ca intram in noul an cu matura si forajul in mana, curatand cioburile de plastic in care am sperat acum 10 ore ca ne vor aduce noroc...
urasc sarbatorile!

m-am inturnat

bine...de fapt m-am deturnat in romania. am impresia ca am ajuns in gaura neagra de luni incoace. nu am venit de la mare civilizatie, dar vecinii nostri spanioli sunt oleaca mai cizelati. am plecat amu 2 saptamani din brasov ca sa ajung in bucuresti...din nou metrou...lunga calatorie, lipsita de indicatii precise, ci doar cate un "nu stiu" sictirit, din nou autobuz si apoi tramvai. nu cred sa mai fi mers vreodata cu tramvaiul, dar oricum, mijlocul asta de transport e din alta lume. in bucuresti am vazut pentru prima data copii vineti pe la ochi, si nu din cauza de pumn, ci de nesomn. nu stiu de ce, dar toti se uitau la mine...io ma uitam la ei si ma intrebam daca si de ce se uita la mine.
dusu' nu a fost asa aventura cum a fost venitu'. m-am trezit dupa putin somn ca sa ma duc la aeroport. nu stiu ce s-o intamplat luni dimineata, ori ca s-a spart teava, ori ca s-au gandit toti sa plece, dar la 5 dimineata misunau sute de oameni inghesuiti printre cordoane de asteptare, un roman tipa la femeia lui care pusese prea multe conserve de ton in bagaj, altu casca de mama focului in timp ce admira pe vecina care se cauta pe haine de ramasite de la micul dejun. nu au lipsit nici romancele voluptoase care nu evita ocaziile in care isi pot afisa proeminentele pectorale, lasand impresia ca toate romancele sunt doritoare de casnicii cu barbati batrani, bogati si cardiaci.
cum necum, am trecut de punctul de control, dupa ce gardianul m-a intrebat daca am mancat fier la micul dejun(ha ha) si am ajuns...nu stiu unde. am zis ca merg unde era imbulzeala mai mare, dar nu era nici o gloata...liniste si semiintuneric in terminal. am mers linistita spre poate A, caci asa scria pe belet, si parca se facea din ce in ce mai intuneric. primul gand a fost ca romanii au stins lumina ca sa faca economie, dar de fapt scria poarta gresita pe bilet. cel putin panoul afisa ultima strigare pt zborul meu. am alergat pana la poarta, unde o femeie transpirata tragea dupa ea un bagajoi pe care nu a vrut sa il lase in cala. am considerat potrivit sa o ajut. pana peste 2 pasi, femeia deja ma intrebase cati ani am, de unde vin, de ce am plecat din spaia, ce lucrez...
daca nu vazusem gloata in sala de asteptare, era pt ca se imbulzise la intrare in avion, unde miguel ii retinea pe toti sa le verifice beletele. ma asezai pe ultimul scaun din avion cu gand maret de somn. da...de unde? peste 2 scaune de mine, un domnisor colorat cu pantofi de lac asculta manele pe laptop, unul zicea bancuri cu politicieni, stewardezii trancaneau despre nu stiu care colega care se indragostise de un client in timpul zborului...de fapt in momentul in care i-a intins paharul cu apa...de fapt cand l-a servit cu alune...de fapt nu ma interesa, si tot asa...pana la aterizare.
cand auzira romanii ca ne apropiam de pamant, incepura sa se ridice, sa isi starnga lucrurile. stewardezii disperati, ii legau cu centurile de scaun. cum se intorcea cu spatele, romanu' pac repede in picioare cu mana in bagaj sa caute telefonul sa il sune pe Vasea sa vina la aeroport.
ei...am ajuns si in bucuresti, plina de nervi si ciuda ca mi-s romanca, dar povestea despre cum am ajuns in brasov de la bucuresti, alta data.

iar fac bagajul

a venit din nou vremea sa impachetez.
am pus in valiza tot ce am avut mai pretios: amintirile frumoase din facultate, lucrarea de licenta, imaginea copiilor carora le-am zambit timp de 2 luni, cate o poza cu beti si cu mine in robe de absolvente, proiectele amicus pentru care m-am bucurat, m-am enervat si am plans, imbratisarile celor dragi, zambetul din suflet- datorat, in mare parte lui beni, clipele de tristete profunda si cele de bucurie intensa, telefoanele cu dor ale mamei si conversatiile cu sorela frumoasa si draga, nenumaratele binecuvantari din partea Domnului... ce mai! am un bagaj...
a fost un an de viata plin si pentru prima data de cand imi fac bagajul anual, imi dau seama ca valiza nu e goala, ca nu am trait degeaba si ca intru in noul an cu dorinte si sperante pe care nu le-am avut pana acum.
e prima data cand ma bucur ca plec.

prea mult zis sfat

http://lauragavrila.blogspot.com/2008/11/blog-suspendat.html
cand mai ai clipe, minute, ore sau zile in care te simti "fara de", ia pijamaua pe tine si hanoracul galben si adu-ti aminte ca toti te iubim. poate ajuta si daca pui manusile si fularul.
pana la capat

mi-am dat seama ca sunt atat de egoista si ca ma preocupa atat de mult lucruile care mi se intampla, incat am uitat sa mentionez ca saptamana trecuta a fost ziua lui Beni si ca am reusit sa ii cumpar un cadou pe care mi l-am dorit pentru el timp de un an de zile.
maine e ziua unei dragi, foarte dragi persoane. pentru ea nu m-am gandit timp de 365 de zile la un cadou potrivit, dar ma gandesc acum ca cel mai frumos si sincer cadou pe care i-l pot face este o rugaciune din inima. e darul cel mai pretios pe care il am acum la mine.
la vesnici ani, Laura (cum ar spune clanul Hatia)
we all love you!