urasc sarbatorile. le detest...toata lumea se agita sa cumpere cel mai frumos cadoul, cel mai mare, cel pe care el/ea si l-a dorit, toti se straduiesc sa aiba cea mai buna friptura, cele mai mari fructe, cea mai festiva masa, cea mai "adevarata" petrecere...ufff... e epuizant numai sa te gandesti la toate.
cred ca asta e cauza pentru care oamneii nu mai merg cu colindul, pentru care nu mai primesc vestea buna a nasterii Domnului sau pentru care nu sa gandesc cu recunostinta la anul care tocmai s-a incheiat si cu multumire pentru cel in care au intrat.
toata lumea ofera pentru ca asa se face, toti sunt amabili pentru ca da bine si totul sa schimba la cateva zile dupa: suntem mahmuri dupa o saptamana de nesomn, petreceri si mancare in exces, avem dureri de cap cauzate de lipsa bunului simt care a disparut odata cu beteala de pe pomul de craciun, ne este greata pentru ca ne dam seama ca "magia sarbatorilor" s-a terminat si ca intram in noul an cu matura si forajul in mana, curatand cioburile de plastic in care am sperat acum 10 ore ca ne vor aduce noroc...
urasc sarbatorile!
Friday, January 2, 2009
Thursday, December 11, 2008
m-am inturnat
bine...de fapt m-am deturnat in romania. am impresia ca am ajuns in gaura neagra de luni incoace. nu am venit de la mare civilizatie, dar vecinii nostri spanioli sunt oleaca mai cizelati. am plecat amu 2 saptamani din brasov ca sa ajung in bucuresti...din nou metrou...lunga calatorie, lipsita de indicatii precise, ci doar cate un "nu stiu" sictirit, din nou autobuz si apoi tramvai. nu cred sa mai fi mers vreodata cu tramvaiul, dar oricum, mijlocul asta de transport e din alta lume. in bucuresti am vazut pentru prima data copii vineti pe la ochi, si nu din cauza de pumn, ci de nesomn. nu stiu de ce, dar toti se uitau la mine...io ma uitam la ei si ma intrebam daca si de ce se uita la mine.
dusu' nu a fost asa aventura cum a fost venitu'. m-am trezit dupa putin somn ca sa ma duc la aeroport. nu stiu ce s-o intamplat luni dimineata, ori ca s-a spart teava, ori ca s-au gandit toti sa plece, dar la 5 dimineata misunau sute de oameni inghesuiti printre cordoane de asteptare, un roman tipa la femeia lui care pusese prea multe conserve de ton in bagaj, altu casca de mama focului in timp ce admira pe vecina care se cauta pe haine de ramasite de la micul dejun. nu au lipsit nici romancele voluptoase care nu evita ocaziile in care isi pot afisa proeminentele pectorale, lasand impresia ca toate romancele sunt doritoare de casnicii cu barbati batrani, bogati si cardiaci.
cum necum, am trecut de punctul de control, dupa ce gardianul m-a intrebat daca am mancat fier la micul dejun(ha ha) si am ajuns...nu stiu unde. am zis ca merg unde era imbulzeala mai mare, dar nu era nici o gloata...liniste si semiintuneric in terminal. am mers linistita spre poate A, caci asa scria pe belet, si parca se facea din ce in ce mai intuneric. primul gand a fost ca romanii au stins lumina ca sa faca economie, dar de fapt scria poarta gresita pe bilet. cel putin panoul afisa ultima strigare pt zborul meu. am alergat pana la poarta, unde o femeie transpirata tragea dupa ea un bagajoi pe care nu a vrut sa il lase in cala. am considerat potrivit sa o ajut. pana peste 2 pasi, femeia deja ma intrebase cati ani am, de unde vin, de ce am plecat din spaia, ce lucrez...
daca nu vazusem gloata in sala de asteptare, era pt ca se imbulzise la intrare in avion, unde miguel ii retinea pe toti sa le verifice beletele. ma asezai pe ultimul scaun din avion cu gand maret de somn. da...de unde? peste 2 scaune de mine, un domnisor colorat cu pantofi de lac asculta manele pe laptop, unul zicea bancuri cu politicieni, stewardezii trancaneau despre nu stiu care colega care se indragostise de un client in timpul zborului...de fapt in momentul in care i-a intins paharul cu apa...de fapt cand l-a servit cu alune...de fapt nu ma interesa, si tot asa...pana la aterizare.
cand auzira romanii ca ne apropiam de pamant, incepura sa se ridice, sa isi starnga lucrurile. stewardezii disperati, ii legau cu centurile de scaun. cum se intorcea cu spatele, romanu' pac repede in picioare cu mana in bagaj sa caute telefonul sa il sune pe Vasea sa vina la aeroport.
ei...am ajuns si in bucuresti, plina de nervi si ciuda ca mi-s romanca, dar povestea despre cum am ajuns in brasov de la bucuresti, alta data.
dusu' nu a fost asa aventura cum a fost venitu'. m-am trezit dupa putin somn ca sa ma duc la aeroport. nu stiu ce s-o intamplat luni dimineata, ori ca s-a spart teava, ori ca s-au gandit toti sa plece, dar la 5 dimineata misunau sute de oameni inghesuiti printre cordoane de asteptare, un roman tipa la femeia lui care pusese prea multe conserve de ton in bagaj, altu casca de mama focului in timp ce admira pe vecina care se cauta pe haine de ramasite de la micul dejun. nu au lipsit nici romancele voluptoase care nu evita ocaziile in care isi pot afisa proeminentele pectorale, lasand impresia ca toate romancele sunt doritoare de casnicii cu barbati batrani, bogati si cardiaci.
cum necum, am trecut de punctul de control, dupa ce gardianul m-a intrebat daca am mancat fier la micul dejun(ha ha) si am ajuns...nu stiu unde. am zis ca merg unde era imbulzeala mai mare, dar nu era nici o gloata...liniste si semiintuneric in terminal. am mers linistita spre poate A, caci asa scria pe belet, si parca se facea din ce in ce mai intuneric. primul gand a fost ca romanii au stins lumina ca sa faca economie, dar de fapt scria poarta gresita pe bilet. cel putin panoul afisa ultima strigare pt zborul meu. am alergat pana la poarta, unde o femeie transpirata tragea dupa ea un bagajoi pe care nu a vrut sa il lase in cala. am considerat potrivit sa o ajut. pana peste 2 pasi, femeia deja ma intrebase cati ani am, de unde vin, de ce am plecat din spaia, ce lucrez...
daca nu vazusem gloata in sala de asteptare, era pt ca se imbulzise la intrare in avion, unde miguel ii retinea pe toti sa le verifice beletele. ma asezai pe ultimul scaun din avion cu gand maret de somn. da...de unde? peste 2 scaune de mine, un domnisor colorat cu pantofi de lac asculta manele pe laptop, unul zicea bancuri cu politicieni, stewardezii trancaneau despre nu stiu care colega care se indragostise de un client in timpul zborului...de fapt in momentul in care i-a intins paharul cu apa...de fapt cand l-a servit cu alune...de fapt nu ma interesa, si tot asa...pana la aterizare.
cand auzira romanii ca ne apropiam de pamant, incepura sa se ridice, sa isi starnga lucrurile. stewardezii disperati, ii legau cu centurile de scaun. cum se intorcea cu spatele, romanu' pac repede in picioare cu mana in bagaj sa caute telefonul sa il sune pe Vasea sa vina la aeroport.
ei...am ajuns si in bucuresti, plina de nervi si ciuda ca mi-s romanca, dar povestea despre cum am ajuns in brasov de la bucuresti, alta data.
Wednesday, November 26, 2008
iar fac bagajul
a venit din nou vremea sa impachetez.
am pus in valiza tot ce am avut mai pretios: amintirile frumoase din facultate, lucrarea de licenta, imaginea copiilor carora le-am zambit timp de 2 luni, cate o poza cu beti si cu mine in robe de absolvente, proiectele amicus pentru care m-am bucurat, m-am enervat si am plans, imbratisarile celor dragi, zambetul din suflet- datorat, in mare parte lui beni, clipele de tristete profunda si cele de bucurie intensa, telefoanele cu dor ale mamei si conversatiile cu sorela frumoasa si draga, nenumaratele binecuvantari din partea Domnului... ce mai! am un bagaj...
a fost un an de viata plin si pentru prima data de cand imi fac bagajul anual, imi dau seama ca valiza nu e goala, ca nu am trait degeaba si ca intru in noul an cu dorinte si sperante pe care nu le-am avut pana acum.
e prima data cand ma bucur ca plec.
am pus in valiza tot ce am avut mai pretios: amintirile frumoase din facultate, lucrarea de licenta, imaginea copiilor carora le-am zambit timp de 2 luni, cate o poza cu beti si cu mine in robe de absolvente, proiectele amicus pentru care m-am bucurat, m-am enervat si am plans, imbratisarile celor dragi, zambetul din suflet- datorat, in mare parte lui beni, clipele de tristete profunda si cele de bucurie intensa, telefoanele cu dor ale mamei si conversatiile cu sorela frumoasa si draga, nenumaratele binecuvantari din partea Domnului... ce mai! am un bagaj...
a fost un an de viata plin si pentru prima data de cand imi fac bagajul anual, imi dau seama ca valiza nu e goala, ca nu am trait degeaba si ca intru in noul an cu dorinte si sperante pe care nu le-am avut pana acum.
e prima data cand ma bucur ca plec.
Thursday, November 20, 2008
prea mult zis sfat
http://lauragavrila.blogspot.com/2008/11/blog-suspendat.html
cand mai ai clipe, minute, ore sau zile in care te simti "fara de", ia pijamaua pe tine si hanoracul galben si adu-ti aminte ca toti te iubim. poate ajuta si daca pui manusile si fularul.
pana la capat
cand mai ai clipe, minute, ore sau zile in care te simti "fara de", ia pijamaua pe tine si hanoracul galben si adu-ti aminte ca toti te iubim. poate ajuta si daca pui manusile si fularul.
pana la capat
Monday, November 10, 2008
mi-am dat seama ca sunt atat de egoista si ca ma preocupa atat de mult lucruile care mi se intampla, incat am uitat sa mentionez ca saptamana trecuta a fost ziua lui Beni si ca am reusit sa ii cumpar un cadou pe care mi l-am dorit pentru el timp de un an de zile.
maine e ziua unei dragi, foarte dragi persoane. pentru ea nu m-am gandit timp de 365 de zile la un cadou potrivit, dar ma gandesc acum ca cel mai frumos si sincer cadou pe care i-l pot face este o rugaciune din inima. e darul cel mai pretios pe care il am acum la mine.
la vesnici ani, Laura (cum ar spune clanul Hatia)
we all love you!
maine e ziua unei dragi, foarte dragi persoane. pentru ea nu m-am gandit timp de 365 de zile la un cadou potrivit, dar ma gandesc acum ca cel mai frumos si sincer cadou pe care i-l pot face este o rugaciune din inima. e darul cel mai pretios pe care il am acum la mine.
la vesnici ani, Laura (cum ar spune clanul Hatia)
we all love you!
Wednesday, October 1, 2008
pitorescul Bucuresti
amu ca tot a reinceput cariera mea de student masterand in comunicare(nu ca as avea vreo problema in acest domeniu :D), am mers ca tot amicusu vorbitor de grai englezesc la congresul international ce s-o tinut la cernica. am plecat cu voioasa noastra presedinta catre capitala. dupa ce ne-am facut planuri mii si griji multiple, ne-am suit in tren, si...da-i inainte stimabile!
am vanat prin compartimente 2 locuri alaturate caci bineinteles ca nu ne-au pus in acelasi. no..pana la urma, ne-am proptit langa un tanar frumos la statura, dar nu si la chip, care a pana la sinaia ne-a asigurat muzica de fond, dizgratioasa de altfel, prin balade rock si alte concerte de oameni care-si flutura pletele nespalate pe ritmuri pe care numa' ei le inteleg. la un moment dat, trenu opreste si urca in compartiment 3 oameni. dar...nu orice oameni, ci unul grasun, rupt din romanul "Mizerabilii"(nu am insistat cu mirosul suficient de mult pentru a confirma), una bucata femeie da bucuresti, care era da gasca si care dirija toate activitatile, mai putin pe cele ale celui de-al treilea personaj, un mosneag tanar(dupa pleata) care nu a gasit alte metode de bagare in seama decat sa plece cu plasa noastra cu mancare afar' din compartiment. s-au instalat oamenii si rand pe rand au inceput frustrarile sa umple vagonul. printre multele discutii vitale purtate cu doamna presedinta, mai auzeam cate vreun subiect intens disputat, gen: cum se face betonul, cat de bine aratau garile pe vreme impuscatului si ce bine ne era tuturor pe atunci. bineinteles, auzind ca noi ne faceam incalzirea pentru congres si conversam deja in limba engleza, omu se introduce in peisajul lingvistic pentru a preciza, cu o intentie de-a ne face in ciuda, ca si el este cunoascator al limbii acesteia.
intr-un mijloc (nicidecum final), am ajuns la bucuresti in gara, unde ne-am agatat una de alta sa nu ne ia suvoiul si am purces inspre drumul cu scara rulanta catre metrorex. ne-am suit in metrou si...am mers, si am mers, si am mers minute in sir, pline de foame si ras de diferitele figuri pe care le intalneai dupa o saptamana de munca in capitala.
am si ajuns la republica dupa vreo ora de metrou si...nu mare ne-a fost surpriza, ca dupa ce ca nu stiam pe unde suntem si nici pe unde sa o luam ca sa ajungem la cernitza, a inceput sa ploua...marunt si persuasiv. noi doua, in tenesi, cu bagaje pline dupa noi, cautam sa iesim din spatele magazinului cora, o locatie ideala pentru intalniri cu cainii vagabonzi si diverse soiuri de oameni.
cumva cumva...am ajuns chiar in fata magazinului, unde, dintre masinile parcate, am auzit un zgomot straniu: era un caine slab, plouat, speriat, legat cu un lant in jurul gatului, semn ca ar fi vrut sa-si puna capat zilelor. cine poate sa-l condamne?
mai peste 5 minute, plouate si infrigurate am ajuns in statia in care trebuia sa vina masina de cernitza (caci asa ziceau italienii, bulgarii, elvetienii si toate natiile intrunite la congres).
poate ca sunt multe femei care ar fi deosebit de incantate sa aiba in jurul lor 7 barbati care sa se uite insistent la ele. nu e cazul meu si al laurei, care ne-am pomenti la 10 noaptea, intr-un colt de capitala uitat de masina de cernica, cu 8 barbati in jurul nostru dintre care unul arata de parca ar fi fugit de la locul crimei, un fan bee gees la vreo 60 de ani cu moaca de orice, numa' de om bun nu, un manelist convins tradat de echipamentul alcatuit din blugi patati cu pantofi ascutiti si frizura aferenta, vreo 2 constructori de santier (nu sunt necesare comentariile) si un boschetar care dormea linistit cu punga de aurolac in brate. ei...si acum asteapta masina: 10 minute (bee gees inca se holba la noi)...20 de minute(boschetarul aprinde o tigara si adoarme la loc)...30 de minute(bee gees inca se holba la noi)...40 de minute si...nu vine masina.
pana la urma, a venit si de acolo...totul a fost bine.
da' de unde? am urcat in autobuz si un nene, dar nu orice nene, ci nea' Costel, a inceput sa cante slagarul care ne va bantui auzul pe vecie"iesi femeie de sub pat" cu versurile compuse si interpretare in stare de ebrietate avansata. drumul catre cernica a fost o revelatie a prostiei umane dezlantuite la betie, dar am avut ocazia sa participam si la nasterea unei relatii gay dintre nea' Costel si colegu' de scaun caruia i-a doinit si i-a declarat dragostea pe melodii sugerate de acesta pana la destinatie. despartirea fu condimentata cu toate cele: privire plina de dor inca de la usa microbuzului, regrete exprimate prin cant si promisiuni de revedere la birt a doua zi.
bine...intre timp am trecut si de institut, caci soferul a uitata de rugamintea noastra de a ne lasa acolo, perturbat fiind de zgomotele infioratore generate de nea' Costica. pana la urma...am ajuns...exact in mijlocul nicaieriului, unde soferul a facut o pauza lunga. intre timp, din spatele masinii s-a ridicatr un om, care adormise de atata cantec. probabil ca s-a trezit cand si-a lovit zdravan capul de masina si a plecat mai departe. noi doua...in masina. ne hliziseram noi cat ne hliziseram, dar amu' nu mai era de saga, caic nu stiam nici unde suntem, nici unde e soferul, nici de ce s-a stins lumina din masina la un moment dat.
eh...stati ca e cu final fericit, caci soferul a revenit, ne-a lasata la institut unde, la poarta ne-a oprit un tzache sa ne intreb cum ne cheama. nu ne-a controlat la poarta. voia sa se bage si el in seama. oricum, a facut o treaba mai buna decat organizatorii care, dupa ce am intrat in sfarsit in cladire, si dupa ce si-au terminat taclalele, ne-au intrebat pe noi doua (care eram ude leoarca, ne picura apa din par, incarcate de bagaje, pline de nervi si cu vezica plina) "acum ati venit?". bineinteles ca raspunsul era nu. cei care ne sunt prieteni stiu cat de mult ne place sa umblam noaptea, la 12 fara ceva, prin ploaie, cu bagaje pentru o saptamana in spate, prin orase pe care nu le cunoastem. este hobby-ul nostru principal.
pana la urma s-au lamurit ca abia le calcasem pragul si m-au indrumat sa merg sa fac poza pentru ecuson, asa in halul in care eram. intre timp, laura a fost acostata de unul dintre organizatori care voia cu tot dinadinsul sa afle de ce era suparata. pana la urma...ne-am cazat.
si...asa am ajuns noi la cernica: laura cu sechele muzicale, iar eu cu picioarele albastre multumita tenesilor turcoaz udati de ploaia din bucuresti.
am vanat prin compartimente 2 locuri alaturate caci bineinteles ca nu ne-au pus in acelasi. no..pana la urma, ne-am proptit langa un tanar frumos la statura, dar nu si la chip, care a pana la sinaia ne-a asigurat muzica de fond, dizgratioasa de altfel, prin balade rock si alte concerte de oameni care-si flutura pletele nespalate pe ritmuri pe care numa' ei le inteleg. la un moment dat, trenu opreste si urca in compartiment 3 oameni. dar...nu orice oameni, ci unul grasun, rupt din romanul "Mizerabilii"(nu am insistat cu mirosul suficient de mult pentru a confirma), una bucata femeie da bucuresti, care era da gasca si care dirija toate activitatile, mai putin pe cele ale celui de-al treilea personaj, un mosneag tanar(dupa pleata) care nu a gasit alte metode de bagare in seama decat sa plece cu plasa noastra cu mancare afar' din compartiment. s-au instalat oamenii si rand pe rand au inceput frustrarile sa umple vagonul. printre multele discutii vitale purtate cu doamna presedinta, mai auzeam cate vreun subiect intens disputat, gen: cum se face betonul, cat de bine aratau garile pe vreme impuscatului si ce bine ne era tuturor pe atunci. bineinteles, auzind ca noi ne faceam incalzirea pentru congres si conversam deja in limba engleza, omu se introduce in peisajul lingvistic pentru a preciza, cu o intentie de-a ne face in ciuda, ca si el este cunoascator al limbii acesteia.
intr-un mijloc (nicidecum final), am ajuns la bucuresti in gara, unde ne-am agatat una de alta sa nu ne ia suvoiul si am purces inspre drumul cu scara rulanta catre metrorex. ne-am suit in metrou si...am mers, si am mers, si am mers minute in sir, pline de foame si ras de diferitele figuri pe care le intalneai dupa o saptamana de munca in capitala.
am si ajuns la republica dupa vreo ora de metrou si...nu mare ne-a fost surpriza, ca dupa ce ca nu stiam pe unde suntem si nici pe unde sa o luam ca sa ajungem la cernitza, a inceput sa ploua...marunt si persuasiv. noi doua, in tenesi, cu bagaje pline dupa noi, cautam sa iesim din spatele magazinului cora, o locatie ideala pentru intalniri cu cainii vagabonzi si diverse soiuri de oameni.
cumva cumva...am ajuns chiar in fata magazinului, unde, dintre masinile parcate, am auzit un zgomot straniu: era un caine slab, plouat, speriat, legat cu un lant in jurul gatului, semn ca ar fi vrut sa-si puna capat zilelor. cine poate sa-l condamne?
mai peste 5 minute, plouate si infrigurate am ajuns in statia in care trebuia sa vina masina de cernitza (caci asa ziceau italienii, bulgarii, elvetienii si toate natiile intrunite la congres).
poate ca sunt multe femei care ar fi deosebit de incantate sa aiba in jurul lor 7 barbati care sa se uite insistent la ele. nu e cazul meu si al laurei, care ne-am pomenti la 10 noaptea, intr-un colt de capitala uitat de masina de cernica, cu 8 barbati in jurul nostru dintre care unul arata de parca ar fi fugit de la locul crimei, un fan bee gees la vreo 60 de ani cu moaca de orice, numa' de om bun nu, un manelist convins tradat de echipamentul alcatuit din blugi patati cu pantofi ascutiti si frizura aferenta, vreo 2 constructori de santier (nu sunt necesare comentariile) si un boschetar care dormea linistit cu punga de aurolac in brate. ei...si acum asteapta masina: 10 minute (bee gees inca se holba la noi)...20 de minute(boschetarul aprinde o tigara si adoarme la loc)...30 de minute(bee gees inca se holba la noi)...40 de minute si...nu vine masina.
pana la urma, a venit si de acolo...totul a fost bine.
da' de unde? am urcat in autobuz si un nene, dar nu orice nene, ci nea' Costel, a inceput sa cante slagarul care ne va bantui auzul pe vecie"iesi femeie de sub pat" cu versurile compuse si interpretare in stare de ebrietate avansata. drumul catre cernica a fost o revelatie a prostiei umane dezlantuite la betie, dar am avut ocazia sa participam si la nasterea unei relatii gay dintre nea' Costel si colegu' de scaun caruia i-a doinit si i-a declarat dragostea pe melodii sugerate de acesta pana la destinatie. despartirea fu condimentata cu toate cele: privire plina de dor inca de la usa microbuzului, regrete exprimate prin cant si promisiuni de revedere la birt a doua zi.
bine...intre timp am trecut si de institut, caci soferul a uitata de rugamintea noastra de a ne lasa acolo, perturbat fiind de zgomotele infioratore generate de nea' Costica. pana la urma...am ajuns...exact in mijlocul nicaieriului, unde soferul a facut o pauza lunga. intre timp, din spatele masinii s-a ridicatr un om, care adormise de atata cantec. probabil ca s-a trezit cand si-a lovit zdravan capul de masina si a plecat mai departe. noi doua...in masina. ne hliziseram noi cat ne hliziseram, dar amu' nu mai era de saga, caic nu stiam nici unde suntem, nici unde e soferul, nici de ce s-a stins lumina din masina la un moment dat.
eh...stati ca e cu final fericit, caci soferul a revenit, ne-a lasata la institut unde, la poarta ne-a oprit un tzache sa ne intreb cum ne cheama. nu ne-a controlat la poarta. voia sa se bage si el in seama. oricum, a facut o treaba mai buna decat organizatorii care, dupa ce am intrat in sfarsit in cladire, si dupa ce si-au terminat taclalele, ne-au intrebat pe noi doua (care eram ude leoarca, ne picura apa din par, incarcate de bagaje, pline de nervi si cu vezica plina) "acum ati venit?". bineinteles ca raspunsul era nu. cei care ne sunt prieteni stiu cat de mult ne place sa umblam noaptea, la 12 fara ceva, prin ploaie, cu bagaje pentru o saptamana in spate, prin orase pe care nu le cunoastem. este hobby-ul nostru principal.
pana la urma s-au lamurit ca abia le calcasem pragul si m-au indrumat sa merg sa fac poza pentru ecuson, asa in halul in care eram. intre timp, laura a fost acostata de unul dintre organizatori care voia cu tot dinadinsul sa afle de ce era suparata. pana la urma...ne-am cazat.
si...asa am ajuns noi la cernica: laura cu sechele muzicale, iar eu cu picioarele albastre multumita tenesilor turcoaz udati de ploaia din bucuresti.
Subscribe to:
Posts (Atom)