pitorescul Bucuresti

amu ca tot a reinceput cariera mea de student masterand in comunicare(nu ca as avea vreo problema in acest domeniu :D), am mers ca tot amicusu vorbitor de grai englezesc la congresul international ce s-o tinut la cernica. am plecat cu voioasa noastra presedinta catre capitala. dupa ce ne-am facut planuri mii si griji multiple, ne-am suit in tren, si...da-i inainte stimabile!
am vanat prin compartimente 2 locuri alaturate caci bineinteles ca nu ne-au pus in acelasi. no..pana la urma, ne-am proptit langa un tanar frumos la statura, dar nu si la chip, care a pana la sinaia ne-a asigurat muzica de fond, dizgratioasa de altfel, prin balade rock si alte concerte de oameni care-si flutura pletele nespalate pe ritmuri pe care numa' ei le inteleg. la un moment dat, trenu opreste si urca in compartiment 3 oameni. dar...nu orice oameni, ci unul grasun, rupt din romanul "Mizerabilii"(nu am insistat cu mirosul suficient de mult pentru a confirma), una bucata femeie da bucuresti, care era da gasca si care dirija toate activitatile, mai putin pe cele ale celui de-al treilea personaj, un mosneag tanar(dupa pleata) care nu a gasit alte metode de bagare in seama decat sa plece cu plasa noastra cu mancare afar' din compartiment. s-au instalat oamenii si rand pe rand au inceput frustrarile sa umple vagonul. printre multele discutii vitale purtate cu doamna presedinta, mai auzeam cate vreun subiect intens disputat, gen: cum se face betonul, cat de bine aratau garile pe vreme impuscatului si ce bine ne era tuturor pe atunci. bineinteles, auzind ca noi ne faceam incalzirea pentru congres si conversam deja in limba engleza, omu se introduce in peisajul lingvistic pentru a preciza, cu o intentie de-a ne face in ciuda, ca si el este cunoascator al limbii acesteia.
intr-un mijloc (nicidecum final), am ajuns la bucuresti in gara, unde ne-am agatat una de alta sa nu ne ia suvoiul si am purces inspre drumul cu scara rulanta catre metrorex. ne-am suit in metrou si...am mers, si am mers, si am mers minute in sir, pline de foame si ras de diferitele figuri pe care le intalneai dupa o saptamana de munca in capitala.
am si ajuns la republica dupa vreo ora de metrou si...nu mare ne-a fost surpriza, ca dupa ce ca nu stiam pe unde suntem si nici pe unde sa o luam ca sa ajungem la cernitza, a inceput sa ploua...marunt si persuasiv. noi doua, in tenesi, cu bagaje pline dupa noi, cautam sa iesim din spatele magazinului cora, o locatie ideala pentru intalniri cu cainii vagabonzi si diverse soiuri de oameni.
cumva cumva...am ajuns chiar in fata magazinului, unde, dintre masinile parcate, am auzit un zgomot straniu: era un caine slab, plouat, speriat, legat cu un lant in jurul gatului, semn ca ar fi vrut sa-si puna capat zilelor. cine poate sa-l condamne?
mai peste 5 minute, plouate si infrigurate am ajuns in statia in care trebuia sa vina masina de cernitza (caci asa ziceau italienii, bulgarii, elvetienii si toate natiile intrunite la congres).
poate ca sunt multe femei care ar fi deosebit de incantate sa aiba in jurul lor 7 barbati care sa se uite insistent la ele. nu e cazul meu si al laurei, care ne-am pomenti la 10 noaptea, intr-un colt de capitala uitat de masina de cernica, cu 8 barbati in jurul nostru dintre care unul arata de parca ar fi fugit de la locul crimei, un fan bee gees la vreo 60 de ani cu moaca de orice, numa' de om bun nu, un manelist convins tradat de echipamentul alcatuit din blugi patati cu pantofi ascutiti si frizura aferenta, vreo 2 constructori de santier (nu sunt necesare comentariile) si un boschetar care dormea linistit cu punga de aurolac in brate. ei...si acum asteapta masina: 10 minute (bee gees inca se holba la noi)...20 de minute(boschetarul aprinde o tigara si adoarme la loc)...30 de minute(bee gees inca se holba la noi)...40 de minute si...nu vine masina.
pana la urma, a venit si de acolo...totul a fost bine.
da' de unde? am urcat in autobuz si un nene, dar nu orice nene, ci nea' Costel, a inceput sa cante slagarul care ne va bantui auzul pe vecie"iesi femeie de sub pat" cu versurile compuse si interpretare in stare de ebrietate avansata. drumul catre cernica a fost o revelatie a prostiei umane dezlantuite la betie, dar am avut ocazia sa participam si la nasterea unei relatii gay dintre nea' Costel si colegu' de scaun caruia i-a doinit si i-a declarat dragostea pe melodii sugerate de acesta pana la destinatie. despartirea fu condimentata cu toate cele: privire plina de dor inca de la usa microbuzului, regrete exprimate prin cant si promisiuni de revedere la birt a doua zi.
bine...intre timp am trecut si de institut, caci soferul a uitata de rugamintea noastra de a ne lasa acolo, perturbat fiind de zgomotele infioratore generate de nea' Costica. pana la urma...am ajuns...exact in mijlocul nicaieriului, unde soferul a facut o pauza lunga. intre timp, din spatele masinii s-a ridicatr un om, care adormise de atata cantec. probabil ca s-a trezit cand si-a lovit zdravan capul de masina si a plecat mai departe. noi doua...in masina. ne hliziseram noi cat ne hliziseram, dar amu' nu mai era de saga, caic nu stiam nici unde suntem, nici unde e soferul, nici de ce s-a stins lumina din masina la un moment dat.
eh...stati ca e cu final fericit, caci soferul a revenit, ne-a lasata la institut unde, la poarta ne-a oprit un tzache sa ne intreb cum ne cheama. nu ne-a controlat la poarta. voia sa se bage si el in seama. oricum, a facut o treaba mai buna decat organizatorii care, dupa ce am intrat in sfarsit in cladire, si dupa ce si-au terminat taclalele, ne-au intrebat pe noi doua (care eram ude leoarca, ne picura apa din par, incarcate de bagaje, pline de nervi si cu vezica plina) "acum ati venit?". bineinteles ca raspunsul era nu. cei care ne sunt prieteni stiu cat de mult ne place sa umblam noaptea, la 12 fara ceva, prin ploaie, cu bagaje pentru o saptamana in spate, prin orase pe care nu le cunoastem. este hobby-ul nostru principal.
pana la urma s-au lamurit ca abia le calcasem pragul si m-au indrumat sa merg sa fac poza pentru ecuson, asa in halul in care eram. intre timp, laura a fost acostata de unul dintre organizatori care voia cu tot dinadinsul sa afle de ce era suparata. pana la urma...ne-am cazat.
si...asa am ajuns noi la cernica: laura cu sechele muzicale, iar eu cu picioarele albastre multumita tenesilor turcoaz udati de ploaia din bucuresti.

naiul a incetat sa cante

http://www.youtube.com/watch?v=eOUG6C00XIE
azi nu e loc de bucurie si de zambet.
azi nu e timp de glume si de raset
azi nu e vreme de cantat si de buna dispozitie.
azi a incetat muzica.
azi a trecut la odihna un om talentat, un om devotat lui Dumnezeu, un om bun.
azi e timp pentru multumiri lui Dumnezeu din partea celor care l-au cunoscut.
azi e prilej de cantarit fapte si ganduri.
azi e vreme de impacare cu oamenii si cu Dumnezeu.

inca de cand eram mica ma uitam la filme cu super eroi. fie ca erau femei sau barbati (mai degraba barbati, caci ei sunt cei care salveaza) intotdeauna reuseau sa salveze situatiile cele mai bizare si dificile. asa ca ...incet incet s-a nascut in mine dorinta de a ma face super-erou cand am sa fiu mare. asa ca am inceput inca de la gradinita sa ajut lumea. pe atunci super puterea mea era sa ma bat cu cei mai mari de fiecare data cand mi se parea ca s-au luat de cei ami mici. mai tarziu, super puterea mea era sa il parasc pe radu care facea mereu pipi pe lemnele cu care ne incalzeam pe timp de iarna.
la scoala, eram un fel de wonderwoman, pentru ca ma bateam intotdeuna cu baietii ca sa apar bietele fete ale caror cosite erau agresate. si nu numai ca ma bateam cu ei si ii invineteam, dar invatatoarea ma felicta mereu pentru comportamentul meu exemplar.
la liceu...s-au schimbat lucrurile si am cultivat alte super puteri. una, si cea mai importanta dintre ele a fost cea de a-i face pe cei din jur sa rada, sa zambeasca, sa se simta bine. cred ca super-puterea asta mi-a placut cel mai mult.
la facultate...deja intrasem in functia de erou, caci ne invatau cum sa schimbam lumea si cum sa facem sa fie bine pentru toti. cand am absolvit, mi-am spus ca mi-am gasit menirea in viata.
de vreo luna asa, sunt super erou platit. ce-i drept e ca mi-ar placea sa pot sa salvez ceva sau pe cineva cu puterile bune pe care le am, dar... nu se poate. pot folosi doar betele din roata, barna din ochiul altuia si capra vecinului, caci astea sunt noile arme pe care trebuie sa invat sa le manuiesc.
off... sa fii super-erou nu e atat de grozav pe cat am sperat.

anunt

pierdut chef de viata
ofer recompensa substantiala.
numar de contact: 0765-HELP-ME

gasit

The Maker of all human beings is recalling all units manufactured, regardless of make or year, due to a serious defect in the primary and central component of the heart.
This is due to a malfunction in the original prototype units, code named Adam and Eve, resulting in the reproduction of the same defect in all subsequent units.
This defect has been technically termed "Subsequential Internal Non-Morality," or more commonly known as S.I.N. , as it is primarily expressed.Some other symptoms include:
1. Loss of direction
2. Foul vocal emissions
3. Amnesia of origin
4. Lack of peace and joy
5. Selfish or violent behavior
6. Depression or confusion in the mental component
7. Fearfulness]
8. Idolatry
9. Rebellion
The Manufacturer, who is neither liable nor at fault for this defect, is providing factory-authorized repair and service free of charge to correct this SIN defect.
The Repair Technician, Jesus, has most generously offered to bear the entire burden of the staggering cost of these repairs.
There is no additional fee required.The number to call for repair in all areas is: P-R-A-Y-E-R. Once connected, please upload your burden of SIN through the REPENTANCE procedure.
Next, download ATONEMENT from the Repair Technician, Jesus, into the heart component.
No matter how big or small the SIN defect is, Jesus will replace it with:1. Love2. Joy3. Peace4. Patience5. Kindness6. Goodness7. Faithfulness8. Gentleness9. Self controlPlease see the operating manual, the B.I.B.L.E (Basic Instructions Before Leaving Earth) for further details on the use of these fixes.WARNING: Continuing to operate the human being unit without correction voids any manufacturer warranties, exposing the unit to dangers and problems too numerous to list and will result in the human unit being permanently impounded.DANGER: The human being units not responding to this recall action will have to be scrapped in the furnace.
The SIN defect will not be permitted to enter Heaven so as to prevent contamination of that facility.Thank you for your attention!GODPlease assist where possible by notifying others of this important recall notice, and you may contact the Father any time by "knee-mail".

ne-a luat-o

suntem prietene de cand eram mici. nici stiam sa scriem sau sa silabisim, dar ne prindeam parul in cozi si ne leganam impreuna cand ziceam poezii la programele cu copiii din biserica. nu stiu ce s-a mai intamplat de la data cand imi barfeam colegele de clasa in bucataria ei si savuram prajituri facute de 'tan Lenutza... aaaaaaaaaaa da! tabere, investire, lacrimi de bucurie, dezordine prin cort...mai tarziu am facut pe sopranele in "amen" si misto de miresele care ne chemau pe la nunti sa le cantam.
inca suntem prietene, dar nu stiu de cand a inceput sa se furiseze intre noi... si nu intre noi 2, ca intre noi 7, un pricoche. asa..pash, pash, fara sa stim sau sa simtim, ne-am trezit cu ea de bratul lui. el..inalt, cantaret si el de felul lui (chiar daca se ridica de la pian intimpul cantarii nestiind ca mai e o strofa din pieasa), cu simtul umorului (sau nu...nimeni nu poate sti sigur) si bajet de treaba in general.
maine ne-a chemat cineva la nunta sa ii cantam... ne-a luat-o. dar, sincer? nu putem sa fim altcumva decat bucuroase pentru ea.
Domnul cu ei!

the thrill of the chase

people say there's not much left from a relationship after the chase is gone. all you're left with is a whining woman who thinks he cares about her feelings and a bored man who thinks he can run away whenever he can. the truth is: he can run away whenever he wants to.
i personally believe that the thrill of the chase is valid as long as it's applied to life. we chase after the best grades, after the "best teen in our school"award, after the skills that make us the best at whatever we do...
you can't blame us for it...the thrill of the chace is what drives us, so...when you actually get what you think you've wanted all along, it turnes out there's always something more to chase for, there's always someone better than you.
so...basicly it all comes down to 2 choices: you either go along and invest yourself in new chases, or you settle down, take a moment and enjoy the success that you've had so far.
i think that can be applied to relationships as well: you either decide the victory is complete and you find yourself another one, or you settle down and enjoy whatever life and the other person throws at you. ...as long as it's not something sharp :)