Dear 17 old me...

You will not become a lawyer, mostly because you were too lazy to wait in line to apply. It's ok, though, 'cause, for some reason, you'll do ok as a social worker. it'll take you some time to realize that you actually like people, but be patient: you'll get there!
Cut down on the chocolate! I think I'd have an easier time looking at myself in the mirror if you do that! and no..it's not genetics, it's food.
Those friends that you have right now...I know you really like them, but you're still kids. Things will change so much over the years...besides, you'll only meet your real friends about 5 years later. I don't want to spoil the surprise, but you're in for a real treat, trust me!
Be nicer to mom. I know you're not trouble, but help her out more. She feels lonely sometimes.
Having a baby at this age, even though you think it's what you want?...not the best idea. It won't happen for a long time...maybe never, but you will enjoy kids.
In about a year and a half, you'll meet one of the most important men in your life. I could give you his name, but you'll find it out. You'll meet him when he's only 2 weeks old.
I'd tell you to apply for a university in another city, but a lot of things would change. Just know that, even though Dad is away for now, he'll be back and take Mom away. Don't be scared, 'cause the best time of your life will start just after that.
Oh! You'll get to see Clau..in Canada! and no...you will not meet a cute guy on the flight there.
Very important: I'd really appreciate you taking better care of your voice. It may not seem as important to you, but the lack of it will cause countless tears. Say "te bucluc" to Laura when you see her. You'll understand later on why.
No...he's not tall and dark, but he is handsome. I'll leave out most parts of that chapter, but I will tell you this: you'll never care for someone the way you do for him.
Now...I'm not too sure about the future at this point, but if there's any advice that i could give you for now, it would be: your loved ones are God's wonders. cherish them!

See you!

sobolan cu geanta Chanel

In mod curios, acesta este un statut mult ravnit de lumea a treia,pe oriunde e raspandita ea. Se ajunge cu greu si cu sudoare la stadiul acesta de dezvoltare socio-profesionalo-financiar. E nevoie de timp, rabdare, nervi casabili cu aparenta de otel si nitel incapatanare sa ignori toate semnele de avertizare, caci sunt putini sobolani inascuti.
Cum se ajunge de la om la sobolan? Cu multa munca- literalmente multa, daca nu chiar excesiva, lipsita de pauza sau respiratii. Munca pana cand nici un soare nu iti mai limpezeste gandurile si planurile. Munca pana cand mainile se transforma in membre anterioare scurte nefolositare pentru imbratisari. Munca pana cand parul devine gri si din cauza vietii care fuge de tine, dar si din cauza faptului ca e singura culoare ce o mai poti recunoaste. Munca pana cand mancarea si gunoiul sunt tot una, pentru ca nu e timp pentru hrana. Alergare de soare pana cand noaptea e singura zi pe care o cunosti. Truda pana cand izolarea devine singurul mod de socialzare. Si...daca ar fi vorba de munca cu rost, care sa iti procure cele neceare, atunci n-ar fi atat de tragic.
Ultimul stadiu e raceala si umezeala sufletului care se vor drese cu achizitionarea de garderobe scumpe si tabla pe roti prelucrata in Europa, ori 30 de pereti pe care nu vor ataran poze cu oameni care te iubesc, ci cu alti sobolani cu crose de golf si trabucuri.
Daca ai impresia ca ti-au crescut incisivii prea mult, fugi si fii om. Eu, din pacate, am deja geanta Chanel...

Ghici ce-i?

Recent am descoperit o idee ce se ascundea in spatele mintii. Nici nu stiu de cand statea acolo...
E teama pe care o impingem cu totii in adanc de ganduri si speriati ne intoarcem la vietile noastre, uitandu-ne mereu peste umar, nu cumva sa urce la suprafata din nou sa ne bantuie.Nu e vorba despre moarte, caci Adam nu avea teama de moarte.
Ce-i curios totusi la frica asta e ca oricat de departe fugi de ea, oricat de pazite iti sunt visele si sperantele, tot reuseste sa te prinda din urma si sa-ti muste din suflet.
Muscatura insa nu e letala intotdeuna...e mai degraba o doza de adrenalina ce va pune inima din nou in functiune si mintea isi va aduce contributia pentru noi planuri, schimbari si asigurari ca "nu mi se va intampla mie".

Evanghelia dupa Clau

Sora mea, dupa 10 ani de Canada, de fiecare data cand incearaca sa impartaseasca din intelepciunea fara fund incepe cu chestii de genul: cires conifer, pomifer, simbolul cultural al ursului cu ciresu'- de a carui existenta este atat de convinsa incat m-a impins din pat in incercarea de a ma lamuri.
Cand vocabularul englezo-romano-claudian nu este de ajuns, apeleaza la serviciile socrului care aduce lamuriri in privinta ciresului pomifer, care este, de fapt, un par.
Si totusi, adevarul va va face liberi, iar in cautarea lui, apelam la cine altcineva decat dex online. Pana la urma, pomifer, cuvantul, exista. Inseamna care produse fructe pomacee. Clau insista acum sa cauta cuvantul pomace, care , evident NU EXISTA!
In alta ordine de idei, cei doi caini pe nume Lilu, respectiv Luigi sunt in fiecare zi metamorfozati in, dupa cum urmeaza: turturele, patrulateri(cu sensul de patrupezi-cuvant invatat saptamana trecuta), bubline, bobite, cucline (si alte cuvinte despre care sora mea crede cu tarie ca exista in limba...romana).

1:1=0...sau?

E scris in Biblie si e frumos cum sade negru pe alb: "e mai ferice sa dai decat sa primesti". E tare frumos sa dai, sa imparti. Sunt atat de multe lucurui ce se pot imparti…
Sa luam spre exemplu cele mai concrete: un mar, o jumate’ de guma, o canutza cu apa :), o punga de pufuleti sau una de bomboane, o tableta de ciocolata, haine de prin dulap, tot felu' de articole tangibile.
In egala masura, chiar cele mai abstracte lucruri se pot imparti: o bucurie sau mai multe, succesul, familia, dragostea, credinta, speranta, buna dispozitie...cam de toate. Multe, daca nu toate sentimentele sunt facute parca anume pentru a fi impartite. Poate tocmai de asta "nu este bine ca omul sa fie singur".
Cu toate astea, nu intotdeuna impartirea iese din cauza de distanta, spre exemplu. Cateodata nici macar nu da cu rest, ci constati ca nu ai cu cine sa imparti. Poate ai ce, dar nu ai cui...
Cam asta se intampla sufletului meu de ceva vreme incoace, dar ceea ce am descoperit mai nou e ca Dumnezeu este Singurul pe Care Il poti imparti. Si se poate imparti pe cat de concret, pe atat de abstract.

din ce in ce mai rau

poate e din cauza ca am vazut 2 filme la rand care aratau monstrul din oameni, poate e pentru ca pur si simplu este o realitate pe care am ignorat-o pana acum, dar oamenii sunt rai.
nu imi plac thriller-urile sau filmele de groaza, insa ma intreb adesea cine sta sa scorneasca asemena planuri, razbunari, cruzimi? cate mai poate crea creierul asta?
ma uitam pe listele cu filme din ultimii 2-3 ani si cred ca nu ma insel daca zic ca doua din 3 filme sunt despre nu stiu ce crima, furt, viol, jaf, criminal in serie, extraterestri care vor sa ucida si tot asa.
nu stiu care e treaba..probabil ca nu mai au oamenii inspiratie pentru scenarii optimiste sau cel mult...normale.
si pentru cei care au impresia ca eu traiesc intr-o bula roz cu zane mici care-mi aduc micul dejun in fiecare dimineata, stiu ca viata e grea, dar cred ca se poate si fara atatea demonstratii de rau la tot pasul.

2011

dap...it's new alright!
cu toate urarile vechi si obiceiurile si mai vechi, am intrat in noul an 2011.
sunt ciudate inceputurile...mai ales pt ca nu este chiar un inceput. e mai degraba un mijloc.
asadar, anul acesta ma decis sa continui cu promisiunile ca am sa ma fac om mare si o sa imi vina mintea la cap, am sa mentin prostul obicei de a manca seara si de a-mi reprosa asta a doua zi, de diminineata. o sa lucrea la fel de mult la punctualitatea mea si la seriozitate si am sa ma straduiesc la fel de mult sa tac.
if yiu ask me, anu' asta e nou, da' nu prea.

i love 2day

nu stiu daca e pt ca de 2 ore ascult aceeasi melodie vesela intr-una, sau pt ca imi tot scriu cu laura, care sta intr-un cubicle inconjurata de bucuresteni stresati si fara simtu' umorului. nu stiu daca e din cazua ca am putut azi sa port noii mei ochelari "vintage" sau pentru ca pot sa scriu si sa zic vintage si sa nu ma simt parvenita.
poate e pt ca azi soarele straluceste mare si frumos pe tot ceru' si pe 32 nu m-a deranjat ca am fost inghesuita de toti pensionarii care se grabeau sa ajunga la piata cand abia se dezmortesc tarabele cu fructe si legume puturoase(lene, nu miros).
si totusi...cred ca e datorita culorilor de pe Tampa si nu numai, care te fac sa te uiti la ele si sa pierzi notiunea timpului.
nu ma deranjeaza nici faptul ca nu pot vorbi din cauza durerii de gat sau nasul care azi ar trebui prevazut cu un robinet pentru a simplifica respiratia. oricum, ceea ce e cel mai ciudat este ca nu m-a deranjat nici macar faptul ca din nou, pt a 1000-a data vecinu' Ilie hranea porumbeii pe geamul meu.
ba nu...stiu...e pt ca in sfarsit am gasit ceva ce as putea sa ii iau Ericai de ziua ei si probabil ca va avea ocazia sa se foloseasca de respectivul articol cel puitn intr-o anumita zi din anul curent.
da...azi e zi buna si sper sa mai fie din astea, ca nu strica deloc :)
bine...e doare 10.53 dimineata, asa ca nu stiu cat o sa tina euforia asta

De 2 zile lucrez intr-un centru comercial din Brasov si ca in oricare centru comercial sau spatiu public din Romania, merge radioul toata ziua cu intentia de-a lasa la o parte judecata si sa dai 500 de lei pe un fular, ca doar si asta pe care il auzi in surdina are unu'. In fine...asta poate nu ar fi toata problema daca nu ar fi cucu gaga aia urlandu-mi in urechi vesnica pomenire de romante esuate si nu mai stiu ce. Pot spune cu toata convingerea ca o detest pe femeia asta... nu numai muzica ei, ci intregul concept creat in jurul ei. M-am saturat si de tot puberii cu aspiratii gaga dintr-o extrema si de nehortaratii astia cu geci negre de vinilin care umplu strazile si se plimba cu trusa de igiena personala in jurul incheieturii, in cealalta. NU sunt nici pe departe un model in ceea ce priveste vestimentatia, dar chiar mi-a ajuns cu pretextele astea de oameni. aaa...si din pacate, nu e vorba de fete, ci mai degraba de baieti.
Cu siguranta nu se va schimba nimic daca mi-am dat cu parerea despre acest aspect al vietii cotidiene, dar macar i got it off my chest.

oh, yeah!

dupa 3 saptamani, 2 zile si vreo 5 ore de asteptat, am in sfarsit posibilitatea sa imi spal hainele. bineinteles ca rasnita asta de masina mi-a tot dat semne ca ceva nu e in regula, ca ar trebui sa ia o pauza. ei bine, s-a hotarat sa o ia in toiu' verii, pe vreme caniculara. am numai 4 cosuri cu rufe stranse in balcon, pe langa cele 2 cazi de haine spalate de mana la 12 noaptea saptamana trecuta pe vremea asta. am reusit sa fac sa mucegaiasca unele dintre hainele pe care le plac atat de mult incat le port rar si acum...in sfarsit...s-a rezolvat.
bineinteles, siguranta era sarita de 3 saptamanai, motiv pt care masina nu mai pornea, chiar bagat in priza, curgea apa din ea, desi reusisem in cele din urma sa infiletez ca la carte supapa aia neagra (de care mai bine nu va apropiati) si mai era ceva problema cu un fir.
nu stiu exact de ce, dar urasc sentimentul asta de neputinta pe care il am cand sunt in fata multor fire colorate si gasesc frustrant faptul ca un baiat in 10 minute a reusit sa rezolve problema de parac nici nu ar fi fost.
asadar, m-am decis: am sa fac un curs de reparat electronice si electrocasnice.
cred ca nu mi-ar sta rau in salopeta :)

cred ca despre politica azi...sau?

Zilele trecute am terminat de citit o carte despre viata unui copil evreu in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Ma gandeam oarecum cu jind la faptul ca pe atunci lucrurile erau mai simple, oamenii erau ori buni, ori rai. In ciuda faptului ca totul era greu, chiar si respiratul,parca era mai bine.
Am cateodata momente in care sustin ca mi-ar fi placut sa traiesc intr-o alta epoca, sa traiesc alte vremuri si evenimente.
Azi mi-am dat seama ca istoria se intampla peste tot in jurul nostru. Si nu ma refer la faptul ca ceea ce scriu acum deja intra in istoria de acum 5 minute. De cand te-ai nascut si pana acum, iti dai seama cate lucruri s-au schimbat?
A cazut blocul comunist cand eu aveam 3-4 ani.
Am intrat in tranzitie imediat dupa, condusi de un nene cu nume pur romanesc pe care il iubesc femeile si astazi.
21 de ani dupa caderea comunismului, suntem inca profund impregnati de spiritul de beton umed.
Iti dai seama cata istorie s-a putut desfasura pe langa mine,pe langa tine: am trecut de la singurele papusi romanesti, la cele Barbie, de la autoturismul Dacia la Renault, Ford, Mercedes sau Volkswagen, de la fura cat poti la fura pana nu mai poti.
Au aparut internetul, telefoanele mobile, calculatoare, laptopuri, s-a concretizat Uniunea Europeana, au fost prabusite turnurile gemele, a inceput razboiul impotriva terorismului, am aderat la U.E, a crescut euro, s-a extins euro, s-a depreciat euro, s-a depreciat dolarul, s-a prabusit economia S.U.A, si-a revenit,a murit papa, a venit alt papa, avem roboti de bucatarie, scutece dispensabile, medicamente pentru boli inventate, toalete care se spala singure, avem supermarketuri doldora de mancare, zeci de feluri din acelasi fel, oamenii care mor de foame in Africa, oamenii care mor de foame langa noi, avem prieteni pe Facebook, Twitter, Hi5, Messenger, Friendster, Shelfari, MSN.
Vrem bani, case, masini noi, putere, viteza mai mare la internet, viteza si mai mare la autobuz, la tren, la avion, haine noi, pantofi noi, oameni noi, copii noi, vrem sa tragem de timp, sa treaca timpul mai repede, sa nu mai fie relativ, sa fie relativ, vrem tratamente pentru depresie, nevroza, stres, schizofrenie, bulimie, anorexie, dependenta, alcoolism, SIDA, cancer.
Suntem inconjurati!...dar singuri

zece

Ha! azi treceam pe langa biroul unui coleg si aud o voce foarte cunoscuta. am scotocit prin minte amintirea cu pricina: e vorba de Florin Chilian. Sunt familiarizata cu o melodie tare faina pe care o cheama "zece".
Anu' trecut, oarecum pe vremea asta ma apucasem eu cu chef grozav sa zugravesc prin casa. N-a fost nici pe departe planul cel mai bun si nici cel mai reusit. Mergeam la munca de dimineata pana seara tarziu si cand ajungem mai dadeam un trafalet pe peretii care nu aveau nevoie de un nou strat.
Tin minte in mod special o seara, in care eram atat de epuizata si de nemancata si de vai s'amar de mine, cand m-am enervat si am dat muzica la maxim, pe la ora 22.00. Il gasisem pe nea' asta Chilian si vreo 2 ore am tot dat cu trafaletu' in ritm depresiv.
cand ajunsesem la granita cu somnul indus de ritmul lent al zugravelii, ascultai mai cu sama ce zice un vers: "zece pictori se tot mira cat esti de frumoasa". s'atunci mi-am zis eu: "pai bine ma ca stau si se mira, in loc sa vina sa ajute ca de...is pictori"
si-am izbucnit in ras cu plans si m-am pus in pat, cu pistrui de lavabila pe toata fata, pe care i-am descoperit numa la lumina zilei.

mare e Dumnezeu

azi, pentru a nu stiu cata oara sunt vesela si multumitoare pentru cuvinte.
am citi "o sama de cuvinte" intr-o carte ce mi-a umplut inima si gandul de speranta si dragoste fata de oameni. sunteti si suntem extraordinari, dincolo de toate relele de care suntem capabili.
e mare Dumnezeu pentru ca ne inagduie sa existam, dar e si mai mare pentru ca ne-a facut draguti pe dinauntru, chiar daca ne straduim o gramada sa ascundem asta prin strigate, injurii, ura si altele.
suntem frumosi pe dinauntru si mare e Dumnezeu, caci numai El putea sa faca asta.

incep sa am din ce in ce mai multe momente in care vreau sa las bunul simt la o parte si sa le spun oamenilor exact ceea ce gandesc despre cum gandesc ei.
m-am saturat ca toti sa aiba o opinie despre cum trebuie sa iti traiesti viata, despre ce trebuie sa simti si cum trebuie sa functioneze lumea asta!
nu ma intereseaza! si daca ma va interesa, fara grija! am sa intreb! am sa cer parerea cuiva care imi poate da macar impresia ca ma cunoaste sau tine la mine!
pana atunci, nu ma intereseaza opinia sau aprobarea nimanui!

Ieri mi-am dat seama de ce spune Dumnezeu ca “adevarul va va face liberi”. Mergeam pe strada si ma uitam la fetele oamenilor, la zambetele umbrite de griji si la intruchiparea framantarilor zilei de maine, la frunti incruntate si la priviri goale. Nu spun asta ca sa dau impresia ca exista vreun constrast intre mine si ceilalti, ci pentru ca ieri a fost o zi in care mi-am dat seama ca nici ei, nici eu nu apartinem acestei lumi. Suntem inrobiti de griji, de frica, de datorii morale sau financiare. Visam la mai mult decat avem nevoie si dorim to ce nu putem avea. Suntem tributari unei lumi care hraneste starea noastra de captivitate cu iluzia libertatii care inseamna lipsa regulilor si ne limiteaza simtamintele la egoism, nepasare...

Ce nu e bine in tabloul asta e ca lumea nu iti mai da posibilitatea sa vezi dincolo de ea, dincolo de obiectele dimprejur, dincolo de tine insuti, dincolo de minciuna impachetata frumos in libertate, dar care duhneste a moarte. Ce reuseste sa faca lumea asta din noi este a ne anuleze orice intentie altruista. Sterge cu succes urmele binelui si ale dragostei izvorate din ganduri vesnice, DAR adevarul care te face liber este ca Dumnezeu “a pus in noi gandul vesniciei”.

ma gandeam de mult sa scriu despre cineva. nici nu stiu exact ce, sau de ce, dar azi vreau sa scriu ceva despre laura.
...intr-un cuvant, laura e...laura:
e omu care ai impresia ca vorbeste mereu si nu te asculta...si poate ca nu te aude cateodata, dar sigur te asculta.
e cea care scrie proza. da' nu orice fel de proza, ci felul acela care te rascoleste si te face sa te opresti, sa iti asculti gandurile, inima, sa te faca sa arati cu degetul spre tine sau sa impreunezi mainile in ruga.
e fata care are tot timpul un sandwich cu ea, sau biscuiti, sau ceva de mancare.... si daca nu are, ii trebe'
e cea care nu stiu de ce se simte cateodata in plus, ca de cele mai multe ori este exact acolo unde trebuie, iar cand nu e, i se simte lipsa
e fata aia care le stie pe toate...sau daca nu le stie de tot, stie macar putin
e fata care poarta aceiasi pantaloni gri cand vine la mine,
e cea care ridica intotdeuna un deget sau o spranceana in timp ce vorbeste si-ti provoaca drag
e fata cu shaluri si singura din lume care ar putea vreodata sa poarte fusta aia a ei neagra.
laura e fata mica cu gura mare, dar care de multe ori, atat din fericire, cat si din pacate, are dreptate
e cea care-mi termina replicile sau se sperie cand eu i le termin pe ale ei
e cu care mergem pe strada iarna garboviti de frig, in pas sprintar sa prindem ultimele autobuze spre acasa
laura e...LAURA si atat

lost

Ma uitam dintr-un motiv sau altul la ultimele episoade dintr-o serie lunga de ametitoare si lipsite de sens intamplari cu un grup de oameni pierduti pe o insula si bla bla.
Evident ca a produs si-al meu creier unui scenariu in care as ajunge pe o insula pustie cu un grup de oameni, fara apa, mancare, adapost, caldura...pe scurt vai de steaua noastra!
Domne' si cat ne-am chinuit sa gasim apa si sa nu murim de dizenterie...si nu stiam sa facem focu' si unii faceam figuri la mancare si da-i cu alge si cu banane...ca pana la urma am murit toti.
Si stateam eu asa, ca mare scenarist si regizor si am ajuns la concluzia ca dintre toate personajele...eu eram cea care trebuia sa lipseasca cu desavarsire de pe insula:
- daca trebuia sa mergem sa vanam, eu nu ranesc animale si nu le-as omora ca sa le mance altii
- daca trebuia sa mergem dupa apa, eu cu orientare stau de la foarte prost in jos
- daca ar fi trebuit sa ne aparam de ceva popoare salbatice, probabil ca i-as converti la rochii si vegetarianism si nu am mai avea banane sa traim noi
- daca ar trebui sa fac focul...serios acum...sa fac focu'?
- daca trebuie sa ramai calm, eu sunt prima care intru in panica
- daca trebuie sa intru in vreo stare de alerta, mie imi trebe argumente
si tot asa

in concluzie...treaba asta cu zburatu' din nou peste ocean imi cam arata coltii, dar daca pana la urma voi indrazni, sper sa nu fie cu prabusire zborul, ca saracii nu stiu ce ii asteapta.

oh...si daca va intrebati de ce sunt asa de sigura ca as supravietui?
pt ca "iarba rea din holda nu piere"

mos craciun, iepurasul si love

Ce au in comun?
Sunt mituri.
Mitul lui Mos Craciun care te face fericit pentru un intreg sezon, pt ca iti aduce ce ti-ai dorit tot anul si nu ti-ai permis.
Iepurasul? well...pe asta nu l-am inteles niciodata..el si ouale rosii, dar important e ca si asta iti aduce; inca ceva ce te bucura pt o zi sau o perioada.
love...cred ca e cel mai puternic mit, pt ca ar trebui sa te faca fericit nu pentru o zi, un sezon sau o perioada, ci pentru o intreaga viata.
toate trei sunt doar concepte inventate de oameni care au stiut sa faca bani de pe urma formei, a spoielii si a neadevarului.
Mos Craciun a ascuns Nasterea, Iepurasul a mascat Sacrificul, iar Love...a deformat Dragostea.

mirror mirror on the wall

Did you ever wake up in the morning, look in the mirror and realize that the person you see in the reflection looks nothing like you?
You keep looking for similarities with the face you once used to know, but there are none, because it's either hiding under the dark circles caused by long sleepless nights, or under the wrinkles that have just showed up two months ago.
I don't know what you think about when you look in the mirror, but i mostly look for myself. I know I'm somewhere in there...underneath all those thoughts, worries, make-up, fake or real smiles, or under all those face I try out before I leave the house every day.
I seldom like what I see, to be honest, but there's that time, that glimpse when I can see myself. And I enjoy it.

de pe-o foaie din avion

stii cum e faza aia din filme, in care tipa draguta asteapta in aeroport, toata imbracat frumos si gata de decolarea? si deodata, pe fond muzical serafic El o vede, zambete se intalnesc, clipele trec si 10 minute mai tarziu sunt amandoi, printr-o mare coincidenta, asezati unul langa celalalt? si dupa inca o ora de film sunt casatoriti sau sinistrati pe vreo insula pustie pe care o vor popula, pt ca sunt amandoi amnezici si cred ca sunt singurii oameni de pe planeta?
no...calatoria mea a fost exact invers: am ajuns la aeroport supraincarcata, ad literam, iar dupa cateva clipe de nepasare din partea "gentlemanilor" ce se holbau la cum caram 50 de kg in 2 maini, ma aflu in sala de asteptare. pe fond muzical sinistru incepe unu' sa se uite la mine. si se uita, se plimba si se uita, se plimba si tot asa timp de 2 ore s-a tot fatait pe langa mine cu intentii putin prietenoase. ghici ce? doua ore mai tarziu, langa cine stau eu?...............nu langa el, pt ca l-am vazut asezat multe randuri in fata mea.
ajung la locul meu, 39 A, loc langa geam, pe care mi l-as fi dorit nespus de mult daca nu m-ar fi durut piciorul drept din motive de ...sper ca nu artroza. ca sa ajung sa si stau jos, tre sa il ridic pe vecionu de la C, un matematician stresat, dependent de ecuatii(cred), care pare germofob si care abuzeaza de locul dintre noi doi pt a-si incarca laptopul (cu care se tot faleste).
2 minute mai tarziu si apare un tarli-tarli (cum i-ar spune Clau), care in mod surprinzator nu miroase a curry. se aseaza si injura scurt.
eu...nu zic nimic, decat gandesc ca sunt prinsa intre fereastra si 1 indian parfumat in dreapta si un evreu crizat mai la dreapta, fara nici o sansa de a merge la toaleta pentru urmatoarele...scot biletul si ma uit....12 ore.
Acum...suntem prin mijlocul oceanului. matematicianul a mai facut 200 de probleme, iar tarli tarli s-a calmat si nu mai injura, pt ca a reusit sa-si scoata laptopul pretios (la fel de pretios ca al evreului) de sub presiunea exercitat de greutatea bagajului unei femei. acesta a fost motivul injuraturii.
no...tre sa termin ca astia de langa mine imi citesc de pe foaie...plus ca au schimbat astia pe lumina de noapte si totul e albastru amu.
oh...aproape sa uit: in spatele meu sta o tipa careia am ajuns sa ii cunosc genunchii destul de bine, dar si cat de sus poate sa ii ridice, iar in fata nesuferitului sta i tipa pe la vreo 40 de ani, care arat de 30, bruneta, frumoasa foc, pt care toti barbatii de pe randurile pana la toaleta spera sa se hidrateze suficient, ca sa aiba motiv sa se plimbe pe culoar.